Mama Simonei Halep şi-a găsit cu greu cuvintele după succesul jucătoarei românce la Roland Garros.
„Nu am cuvinte să vă spun ce simt, dar le doresc tuturor mamelor să trăiască asemenea clipe cum am trăit eu azi. Am venit aici cu convingerea că va pleca acasă cu trofeul. Acum este o jucătoare completă din toate punctele de vedere. A devenit un om cu mentalitate solidă şi sunt tare mândră de ea”, a declarat Tania Halep, citată de Digi Sport.
Tatăl Simonei, Stere Halep, a spus la rândul său: „Simt multă, multă fericire. În fiecare an veneam cu gândul de a câştiga un Grand Slam, dar Dumnezeu a vrut să ne dea astăzi. Am declarat cu mulţi ani în urmă că Simona nu va câştiga doar un Grand Slam, ci mai multe. Azi a spart gheaţa, vedem ce se va întâmpla pe parcurs. Cu siguranţă, până acum a fost foarte mare presiune pe Simona. Aceeaşi întrebare – „Când va lua un Grand Slam?” – o primim de 10 ani, de când a câştigat la juniori la Roland Garros. Sunt mândru că fata mea a ajuns să reprezinte o ţară întreagă pe glob. O minune mai mare nu poate fi”.
Imediat după meci, jucătoarea româncă a urcat în tribunele arenei Philippe Chatrier unde şi-a îmbrăţişat părinţii și antrenorul.
Simona a detaliat la conferința de presă cum a trăit meciul și ce înseamnă pentru ea această victorie.
„Când aveam 14 ani m-am decis să devin jucătoare profesionistă, adică să mă dedic în totalitate acestui sport. De atunci am visat la acest moment. Am visat mereu să câştig un turneu de Mare Şlem. Trofeul este greu, dar este foarte frumos. De câte ori vedeam fotografii cu acest trofeu îmi imaginam că e al meu, că îl ating. Este un moment special pentru mine şi mă bucur că acest trofeu este al meu.
Când am câştigat turneul de juniori de aici mi-am dorit ca dacă voi câştiga vreodată un turneu de Mare Şlem la seniori atunci acesta să fie Roland Garros. Este un titlu special şi va rămâne pentru totdeauna în inima mea. Faptul că am reuşit să urc pe prima poziţie în clasamentul mondial anul trecut mi-a dat încredere şi în acelaşi timp am simţit o uşurare, pentru că atinsesem un punct foarte important. În mintea mea mi-am spus atunci că trebuie să câştig şi un Mare Şlem”, a afirmat Halep.
Halep a recunoscut că în timpul meciului cu americanca Sloane Stephens s-a gândit la un moment dat la finala de la Roland Garos de anul trecut, pierdută în faţa Jelenei Ostapenko. „În timpul meciului m-am gândit că mi se întâmplă din nou ca anul trecut (n.r. – finala pierdută în faţa Jelenei Ostapenko). Dar mi-am zis: „OK, acum nu trebuie decât să joci tenis”. Apoi am avut o şansă să revin în meci. Am crezut în acea şansă şi încet-încet jocul meu a devenit mult mai relaxat, am reuşit să fac lucrurile mai uşor şi în final să mă impun. Am simţit că lumea era cu mine şi am fost mai puternică pe teren”.
„Am jucat de multe ori cu Sloane. Ştiam că este o adversară dificilă, aşa că eram pregătită ca meciul să dureze chiar şi trei ore. Mă aşteptam la puncte lungi, dar mi-am propus să nu renunţ nicio clipă, nici atunci când ea se afla la conducerea jocului. Cred că ăsta este cel mai important lucru pe care l-am făcut azi, am rămas concentrată, am crezut şi nu am renunţat”, a adăugat Simona Halep.
Invidiez si admir asemenea părinți, nu pentru banii aduși, ci pentru fericirea adusă de copilul lor cu atâta munca si sacrificii. Da, a venit si clipa mult asteptata pe care o merita demult, confirmarea deplina a valorii si pozitiei de lider mondial. Bravo ei si tuturor celor care i-au fost alaturi in incununarea eforturilor si sacrificiilor ei personale si ale parintilor si recunosc ca lacrimile ei de fericire mi-au umezit si mie ochii , caci spre rusinea mea nu remarcasem ca in asemenea situatii se canta imnul national al invingatoarei si am vazut-o pe Navratilova castigand un GS fara de imn si tara, pe atunci. De fapt adevarata finala a castigat-o cu Muguruza, cand a avut o precizie de ceasornic elvetian, iar acum m-am speriat putin in primul set cand a facut prea multe mingii cadou adversarei, care se aratase optimista, cu un titlu de GS la US Open, fata de cele 3 finale ale Simonei. Bravo, cred ca a trecut un prag, ii dorim sa o tina tot asa si pe iarba si pe hard, desi aici la Paris s-a simtit acasa, pe zgura rosie a copilariei. L-a facut pana si pe Dildo sa invoce apoteotic biserica, adevarat ca doar linistea din biserica (mormant!?!) , dar oricum e un progres pentru el, bravo si lui ! PS: Le-as mai fi spus ceva francezilor – n’oubliez aussi les roumains Virginia Ruzici et Ilie Nastase !
bravo, din tot sufletul! Ai depăşit cea mai grea barieră, cea psihică şi ziceam acum câteva luni, că a început era Halep şi am avut dreptate. Lumea tenisului feminin e a ta, depinde cum o manageriezi…