Mesajele lui Donald Trump pentru iranieni

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a transmis prin intermediul contului său de Twitter un mesaj către liderii de la Teheran prin care le cere să înceteze „uciderea protestatarilor şi a poporului iranian”, avertizându-i că SUA şi lumea sunt cu ochii pe ei.

„Spre liderii Iranului – NU vă ucideți protestatarii. Mii de oameni au fost deja uciși sau întemnițați de voi, iar Lumea vă urmărește. Mai important, SUA vă urmărește. Eliberaţi internetul și lăsați-i pe reporteri să circule gratuit! Încetaţi uciderea marelui vostru popor iranian!”, este mesajul lui Donald Trump pentru liderii de la Teheran.

Președintele american Donald Trump le-a transmis sâmbătă protestatarilor care au participat la manifestațiile organizate în Iran că administrația sa îi va susține în continuare.

„Oamenilor curajoși și care suferă în Iran: V-am susținut încă de la începutul președinției mele, iar administrația mea va continua să vă susțină. Urmărim protestele din Iran și suntem inspirați de curajul pe care îl aveți”, a transmis liderul de la Casa Albă printr-un mesaj postat pe Twitter.

Grupuri de protestatari au cerut, sâmbătă seară, demisia ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, după ce autorităţile de la Teheran au recunoscut doborârea avionului de pasageri ucrainean.

De asemenea, zeci de protestatari s-au strâns duminică în Iran pentru a doua zi consecutiv, scandând lozinci împotriva autorităților după ce armata iraniană a recunoscut că au doborât un avion de pasageri din greșeală, după ce iniţial au negat că ar fi de vină pentru incidentul aviatic de la Teheran.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. oare Donald realizeaza ca s-ar putea sa fie multi iranieni care sa faca legatura intre atacul si asasinarea lui Soleimani si doborirea avionului ucrainian? asasinarea lui Soleimani a fost o declarative de razboi a sua impotriva iranului si nu invers…trump e un tradator American vindut israelului…si aliatul si prietenul lui johannis..doar I-a dat o sapca …

  2. Propun instituirea Ordinului Sepcii rosii !
    Dupa modelul Ordonului Jartierei…

  3. I-a luat de prosti pe iranieni,daca crede ca mesajele lui valoreaza ceva!Ca mai sunt tradatori,ca natiunea iraniana nu este omogena,ca le-a fugit si lor o Nadia recent(Kimia Alizadeh)ca regimul ayatolahilor este un regim bizar(ca si cum pe noi ne-ar conduce popimea,ce poate fi mai aiurea),ca va fi si acolo o „Revolutie „,totul e posibil!Dar cartea americanilor se va juca in Irak!

  4. In afara de romanii feibuscisti chiar credeti ca-l mai baga cineva in seama pe clownul asta tweterist?
    Pai nu le-a iesit lor colorata in Venezuela si aia n-au forta Iranului. Credeti ca le iese scenariul colectiv in Iran?
    Hai pe pariu ca maine vedem o demonstratie X100, si de data asta adevarata, contra cazului „Iran Air Flight 655” din 1988? (googaliti dupa)

  5. Era mai bine sa nu se amestece ci sa-i lase pe iranienii insisi sa-si rezolve problemele.

  6. Amice vad ca incepi sa-ti revii. Pune insa mana pe carte si afla, documenteazate ca desi ireconciliabili, au fost perioade ale istoriei cand cele doua confesiuni islamice, siite si sunite sau inteles, inclusiv la nivel inter-statal, vezi vizitele sauditilor la Teheran pe timpul Sahului Aryamer. Voi insa „americanii” sunteti batuti in cap, bine de tot, crezand ca le stiti pe toate insa e bine sa aveti in zona consilieri de talia lui Lauwrence al Arabiei. Mai apoi, invata de la Nixon cum i-a folosit pe Kiesinger si Ceausescu la redeschiderea „Drumului Matasii” spre China, via Bucuresti-Karachi, unde le-a si construit un aeroport pachistanezilor ca escala spre Beijing. Retrageti-va „mamelucii”, spioni, care habar nu au de ce se intampla si ce se intampla in zona ?! Nu va ajuns „experienta” cu Vietnamul, Iraqul, etc. Acolo nu se va castiga nimeni si niciodata un razboi cu armele de foc ci cu talentul si vraja negocierilor, a promisiunilor, cedarilor reciproce si chiar farmecul de negociator. Lasata-ii pe sunitii si siiti musulmani sa vina ei la voi sa va ceara ajutorul, ca va asigur ca vor veni, nu sa tabarati voi pe ei cu smoala si pucioasa fierbinte…?! Ai inteles mai baiatule, antreprenor megaloman de zgarie nori…aici vorbim de politica planetara. Stii ce spunea unul din cei mai mari legislatori ai lumii, poate cel mai mare; „Trebuie sa pedepsesti sever ca sa nu fii obligat sa pedepsesti des”. Capisci, Trump !!!

  7. @Sile: pai, tu-l bagi în seama. Tipul numai clown nefiind. Nu te da Democrat american, ca pierzi alegerile. Trump fiind în campanie electorala. Cum în tara are rezultate bune, dar fara zgomot, în traditia tuturor campaniilor electorale americane sade sa te-arati bataios în exterior. Numara bine, sa vezi ca-n anii electorali, si pe Clinton-Bush-Obama i-a apucat belicismul. Venezuela: Guaido al lui Pence (fiindca-i al lui Pence, nu de-a dreptul al lui Trump: Pence fiind apropiat de comunitatea venezueleana din SUA, care l-a si ales. La fel cum Obama a fost ales datorita polonezilor din SUA, drept care atitudinea lui fata de Rusia), Guaido al lui Pence, asadar, n-a mai fost ales presedinte al Adunarii Nationale din Venezuela. N-a mai fost lasat nici macar sa intre-n curte. Si-atuncea, tipul a sarit gardul, si-a adunat sustinatorii din Adunarea Nationala si cu ei si-a format Adunarea LUI Nationala, care … l-a ales presedinte … n-am idee ce fel de calendar legislativ si-ar improviza indivizii, si nici de cine-i plateste … În paranteza fie zis, nu stiu daca SUA au spate (financiar) asa de puternic încât sa sustina cel putin 3 fronturi în acelasi timp: Iran, Venezuela si Ucraina, dintre care, pe ultima, unde-au si intrat (prin frauda „alegerilor portocalii”), au distrus-o. ps. În Iran sunt, într-adevar, demonstratii populare, atât împotriva mollahilor, cât si-mpotriva SUA si Israelului.

  8. Sunt DISPERATI la Casa Alba ! Cainii turbati si’au piedut controlul. Veterinari cu vaccinuri sa se duca neaparat la White House.

  9. Sunt de acord ca SUA este o colonie a Israelului , da’ regimul ayatolahilor e mai bun ? Sa tii un popor in frau in secolul 21 si sa-l obligi sa traiasca dupa legi ale religiei e mai bine ? Pe de alta parte , este normal ca poporul iranian sa-si rezolve singur , fara niciun amestec , problemele ! Da’ il lasa cineva , cand acolo sunt mari interese politice, strategice si economice? Cucu ! Iranul este , acum , un camp de lupta acerba din toate punctele de vedere !

  10. @smarandache
    nu mai folosi obielele lu taicatu in loc de batista si problema este rezolvata !

  11. Din pacate pentru USA ” Drumul matasii ” se rebrenduieste de catre actorii ce nu se implica militar in zona. China si chinezii sunt peste tot in Orientul Mijlociu. Cum Russia si Turcia s-au angajat sa „rezolve”drama siriana fara USA , ramane sa vedem cum o tara araba , sunnita ( Iraq-ul) se reconstruieste condusa de minoritarii siiti aflati la putere cu sprijin iranian. Se vrea impacarea celor doua lumi islamice caci numai asa vor avea parte de dezvoltare si chiar inflorire economica sub umbrela chino-ruso – turca.
    Aceasta este problema zonei: Cine va fi protectorul petrolului si gazelor din golf ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.