Mesajul care tronează pe site-ul DNA „Instituţie în pericol de a fi blocată…” (FOTO TEXT)

DNA a postat, pe site, un mesaj de protest faţă de OUG pe legile justiţiei. Procurorii au decis, în Adunarea Generală, printre altele, să susţină solicitarea Parchetului de sesizare a Avocatului Poporului şi să sesizeze ei înşişi GRECO, cu privire la modul cum OUG va afecta eficienţa anchetelor. 

„DNA – instituţie în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupţiei la nivel înalt riscă să fie paralizată”, este mesajul care apare pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De altfel, procurorii au decis afişarea acestui mesaj în cadrul Adunării Generale întrunite marţi.

Totodată, DNA a mai stabilit susţinerea hotărârii Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conţin prevederi neconstituţionale şi care vor conduce la blocarea activităţii Ministerului Public, inclusiv D.N.A, susţinerea demersului Parchetului General de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 7/2019, precum şi solicitarea ca titularii îndreptăţiţi să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern ca legiuitor delegat şi Autoritatea judecătorească.

Procurorii au mai decis transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiţiei pentru a explica modul în care urmează să fie derulată şi finalizată procedura de ocupare a funcţiilor de procuror şef secţie la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcţii nu mai este posibilă, dar şi sesizarea reprezentanţilor GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficienţa organelor de urmărire penală din perspectiva infracţiunilor de combaterii corupţiei si a spălării banilor.

În cursul şedinţei, au fost supuse votului Adunării generale şi alte propuneri ale participanţilor, anunţă procurorii, care nu au întrunit însă numărul de voturi (majoritate simplă din numărul celor prezenţi) necesare adoptării.

Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Ce penibil! Asa zisa strucura de elita se plange ca un MIJ de ce va fi de ar fi…Ca sa nu mai zic de ideea cretina (a cui oare?) de a si crea identitate, platind bani frumosi pe sigla tziganeasca cu sclipici si PR ul aferent, mai cu seama pt celesta conducere: Lulutza et comp. Dati dracu jos panarama aia de sigla, ca parca anunta un butic rural. Deh, dupa mintea si inaltele facultati ale trioului artistic Lulutza Iacob si Titian.

  2. Atata vreme cat DNA este o fabrica de dosare pentru adversarii politici ai Sistemului, banda asta de talhari trebuie DESFIINTATA! Degeaba sunt cativa procurori mai cu frica lui Dumnezeu, ca sefii institutiei comanda . Dece Portocala, Onea si Man nu sunt in puscarie?!

  3. ..dar daca afirmatia este adevarata ?? si cercuri interesate urmaresc acest final…dupa cate inteleg nu toti cei din DNA sunt kovesi..si dece nu se procedeaza cu cap aveti ce aveti cu parte din cei care activdeaza acolo si nu cu institutia..se vede dela o posta ca se urmareste scoaterea de sub cuzare al acestei sageti si ca cei pentru care a lucrat (externi si interni se fac luntre si punte sa nu ..ckiripeasca…parca sunteti turmentati cu totii..ori …interesati..

  4. Si chiar nu ia nimeni atitudine fata de aceasta situatie. DNA incepe sa se diferentieze de categoria organelor statului, tinzand sa devina o structura aparte care trateaza cu statul de pe picior de egalitate. DNA ameninta cu pararea Romaniei la Inalta Poarta, adica GRECO si MANEYVAL, reclamand ca statul roman o impiedica sa-si desfasoare activitatea. Oare chiar asa am ajuns? Statul Roman nu mai e capabil sa-si reorienteze, si/sau sa-si reformeze propriile structuri? Cum adica Adunarea Generala a procurorilor din DNA a hotarat ea cum trebuie procedat pentru ocuparea functiei de procuror sef de sectie si i-a comunicat ministrului cum au decis ei sa faca acest lucru. Asta inseamna ca Executivul de la Palatul Victoria nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata in fata procurorilor de la DNA care au hotarat sa ia ei legea in mana si, pe deasupra, sa terfeleasca puterea executiva in fata organismelor U.E. Asa ceva este deja inacceptabil si, daca Guvernul nu-i in stare sa puna lucrurile la punct, sa-si dea demisia si sa plece impreuna ca PSD cu tot, declarandu-se incapabili sa guverneze tara.

  5. Ce rușine!
    Întrați dreacu ‘ în blocaj definitiv, ca infractorul președinte nu mai poate SĂ ÎNCALCE LEGEA, nesemnand decretul, citind legea după n luni.
    Dacă încalcă legea, devine infractor, din nou, iar ACTIVITATEA voastră o blochează el, prin „oportunitatea” lui de a face ce vrea.
    Nu mai tine, MINISTRUL plin de carte s-a săturat de fițele lui și a dat ordonanță să funcționeze DEMOCRATIC ȘI LEGAL JUSTIȚIA!
    E rău asa, vă doare, nu mai faceți JOCURILE cu delagarile?!
    Ia să vedem, e greu să deveniți justiție pentru oameni?

    • Este evident ca DNA(care nu se lasa) a intrat in faliment! Marii mafioti care au fost lasati liberi (blat cu procurorii) + cei care au fugit cu banii in tarile calde arata catastrofa DNA! Smecherii au saltat o babuta din Radauti pentru ca a dat niste oua de prepelita nu stiu carui smecher din sistemul dreptatii si i-a lasat in libertate pe marii devalizatorii ai Romaniei! Fly Udrea, Fly Mazare si te vom gasi in gaura de sarpe! Lozinca mafiotului sef al statului roman (han tatar) de drept construit dupa chipul si asemanarea sa si caruia nu i s-a clatinat un fir de par! Huuuo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.