Metrorex a primit 30 de sancţiuni de la ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a aplicat, pentru neregulile găsite în perioada 7-25 noiembrie privind siguranţa călătorilor, 30 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 13.500 de lei companiei Metrorex, iar comercianţii care au puncte de lucru în staţiile de metrou au primit amenzi de 8.000 de lei.

„Pe timpul acestor controale au fost identificate o serie de neconformităţi, atât la nivelul staţiilor, în spaţiile comune (peroane, pasaje), cât şi la nivelul ieşirilor către suprateran. În urma celor constatate, SC Metrorex SA i-au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale (6 amenzi şi 24 de avertismente), în cuantum de 13.500 de lei”, arată ISU Bucureşti – Ilfov.

De asemenea, au fost controlaţi comercianţii care au puncte de lucru în staţiile de metrou, fiind aplicate amenzi care totalizează 8.000 de lei, mai arată reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov.

În unele cazuri, pompierii le-au cerut reprezentanţilor Metrorex să ia măsuri urgente pentru deblocarea căilor de evacuare către exterior care au fost obstrucţionate din cauza depozitării unor materiale de construcţii, îndepărtarea barelor metalice improvizate de la sistemul de trecere cu turnichete, îndepărtarea materialelor combustibile din camerele tehnice, introducerea dispozitivelor de autoînchidere a uşilor cu rol de securitate la incendiu.

În unele staţii, hidranţii interiori nu asigură posibilitatea utilizatorilor de a realiza intervenţia, în faza iniţială a incendiului, din cauza neechipării unor hidranţi cu accesoriile de trecere a apei.
„La staţiile Republica, Tineretului, Pantelimon şi Brâncoveanu nu este finalizată din punct de vedere constructiv cea de a doua cale de evacuare, neasigurându-se astfel accesul persoanelor la cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse”, arată oficialii ISU.

De asemenea, în multe dintre staţiile de metrou, luminile de siguranţă lipseau cu desăvârşire, iar în altele erau insuficiente pentru a-i ghida pe călători în situaţia unei urgenţe.

În cadrul controlului s-a verificat şi dacă Metrorex a remediat deficienţele constatate la controalele anterioare.

În luna mai, ISU Bucureşti anunţa că au fost aplicate 11 sancţiuni, dintre care şapte avertismente şi patru amenzi în cuantum de 8.000 de lei.

Atunci, pompierii au descoperit o serie de nereguli, printre care îngreunarea evacuării persoanelor din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea, în anumite zone, a unor spaţii comerciale, vitrine, lifturi, uşi de evacuare blocate cu zăvoare, iar la unele uşi, sensul de deschidere se făcea în sens invers evacuării.

Pompierii au descoperit la controalele din prima parte a anului şi faptul că evacuările nu erau marcate, iar iluminatul de siguranţă nu funcţiona corespunzător pentru o situaţie de urgenţă. Au fost găsite nereguli şi la tablourile electrice ale scărilor rulante care nu erau marcate astfel încât zona să fie evitată. Pompierii au descoperit, la multe dintre instalaţiile electrice ale metroului, improvizaţii, contacte imperfecte la conexiuni şi legături şi conductori străpunşi fără să mai fie izolaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.