Metrorex, măsuri pentru fluidizarea transportului la orele de vârf

Metrorex anunţă că va suplimenta numărul de trenuri care circulă la orele de vârf pentru a preveni aglomeraţia.

Măsura vine în contextul în care în ultimele două săptămâni, în special pe magistrala 2, circulația a fost întreruptă de mai multe ori.

Astfel, pentru a îmbunătăți condițiile de trafic, vor circula mai multe trenuri între orele 07.00 şi 09.00, respectiv 17.00 și 19.00, arată Metrorex.

De asemenea, compania a precizat că a purtat discuții cu reprezentanții RATB pentru a suplimenta și transportul public de suprafață pentru preluarea fluxului mare de călători de pe tronsonul Berceni – Pipera.

Astfel, pe magistrala 2, unde acum se circulă cu 22 de trenuri, va mai circula încă unul la orele de vârf, la un interval de trei minute. La magistrala 1 au fost adăugate încă două trenuri la cele 21 din prezent, iar la cele 15 trenuri de pe magistrala 3 au mai fost adăugate încă două.

De asemenea, la orele de vârf, atât pe magistrala, 1 cât și pe magistrala 3 se circulă la un interval de 3 minute între Nicolae Grigorescu și Eroilor și de 6 minute pe restul distanței.

Ar urma, de asemenea, să fie monitorizată circulația trenurilor pentru ca la orele de vârf acestea să nu ajungă simultan în stații şi vor fi modificate graficele de circulație pe magistralele 1 și 3, cu intrare în vigoare începând data de 1 decembrie 2016.

„Soluția va asigura diminuarea intervalelor de circulație pe magistralele 1 și 3 astfel: 2 minute între Nicolae Grigoresc și Eroilor și 5 minute pe restul distanței”, a transmis Metrorex.

De asemenea, începând din 31.10.2016, angajați Metrorex vor ajuta la dirijarea fluxului de călători în stațiile Piața Victoriei 1 și 2 și Piața Unirii 1 și 2 la orele de vârf.

Metrorex promite şi să actualizeze procedurile privind situațiile în care circulația metrolului ar putea fi afectată, precum colet abandonat, alarmă privind atac terorist (bombă), cazuri de suicid/tentativă de suicid, necesitate intervenție prim-ajutor pentru publicul călător.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.