Roberta Metsola a anunțat că eurodeputatul Tudor Ciuhodaru nu mai face parte din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D).
Anunţul a fost făcut luni de către preşedinta Parlamentului European, care a spus că Tudor Ciuhodaru este eurodeputat neafiliat începând din 23 februarie 2024.
Grupul politic S&D are 139 de membri şi este al doilea ca mărime din Parlamentul European, după grupul Partidului Popular European (PPE), ce numără 177 de membri.
Celelalte grupuri politice din legislativul UE sunt Renew Europe (102 membri), grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (72 de membri), grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR, 68 de membri), Identitate şi Democraţie (ID, 59 de membri) şi grupul Stângii (GUE/NGL, 37 de membri).
Un număr de 49 de eurodeputaţi sunt neafiliaţi.
Aceste grupuri parlamentare sunt cancerul PE şi ar trebui interzise prin regulament.
Deşi cel mai bine ar fi să se dizolve complet TOATE instituțiile europene, fiindcă au demonstrat că sunt instrumentul globaliştilor şi au ca scop distrugerea Europei pentru a transfera avuția Statelor Membre în buzunarele „elitelor”.