Michel Franco: Aş fi idealist să cred că filmele ajută sau că schimbă ceva

Regizorul Michel Franco, aflat la festivalul Anonimul, a vorbit într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre politică şi subiectele sociale pe care le abordează în filmele lui, despre Donald Trump şi situaţia mexicanilor care muncesc în Statele Unite, despre problema migraţiei şi planurile sale de viitor.

Michel Franco a debutat în film la începutul anilor 2000, după ce a urmat – în 1999 – cursuri de Comunicare, însă fără a termina şcoala. ”Am fost un student groaznic”, a spus el la masterclassul organizat după ultima proiecţie din cadrul retrospectivei dedicate. Atunci, în Mexic, se făceau aproximativ şapte filme pe an. După aproape două decenii, ţara latin-americană produce în jur de 150 de pelicule.

”Am făcut reclame, apoi 16 scurtmetraje, dintre care doar şase au fost duse la bun sfârşit. Am scris patru ani la o comedie neagră, dar nimeni nu a vrut să o producă. Aşa că nu am filmat-o niciodată”, a mai povestit Franco.

A aflat de la un psiholog povestea a doi fraţi răpiţi şi forţaţi să întreţină relaţii sexuale pentru a fi înregistraţi video de persoane implicate în pornografia underground. Cei doi au fost de acord, pentru că problema lor nu era un caz singular. Sute de astfel de evenimente au loc anual în Mexic. Subiectul i-a atras atenţia, iar ”Daniel y Ana” a devenit primul său lungmetraj. Este şi singurul film semnat de Franco pe care cineastul nu l-a produs.

”Am lucrat cu una dintre cele mai vechi case de producţie de film din Mexic, însă producătorul, care îmi este prieten, nu a reuşit să se implice pe cât voiam. Nu am mai lucrat apoi cu altcineva pe zona asta”.

Au urmat patru lungmetraje, toate pornind de la ”ceva personal” – ”Despues de Lucia” (2012), ”A Los Ojos” (2014), pe care l-a realizat împreună cu sora lui, ”Chronic” (2015) şi ”Las Hijas de Abril”(2017).

Familia este subiectul filmelor sale.

Docu-ficţiunea ”A Los Ojos” reprezintă pentru Franco ”şcoala de film”. A filmat producţia timp de un an şi jumătate, alături de sora lui Victoria. Pelicula are la bază un scurtmetraj al său din 2003.

”Despues de Lucia” nu are în centru hărţuirea, ci povestea unei familii formate din tată şi fiică, după moartea soţiei, respectiv a mamei. Filmul a fost un adevărat succes, atât la nivel internaţional, fiind premiat la importante festivaluri, cât şi în Mexic. A fost prezentat în şcolile din ţară şi a avut peste un milion de spectatori în sălile de cinema mexicane.

”Obsedat” de ”Lucia”, Tim Roth s-a oferit să joace rolul principal din ”Chronic”. ”I-am spus că vreau să fac un film despre o femeie-infirmier, iar el a spus: De ce să nu fie bărbat? Şi joc eu”. Michel Franco i-a trimis scenariul, iar după 19 minute, aşa cum a povestit, răspunsul lui Roth a fost afirmativ.

Lucrul pentru ”Las Hijas de Abril” a fost ”mai relaxant”. Filmat în Mexic, şi nu în Los Angeles, ca precedentul, filmul este centrat pe ”refuzul unei femei de a îmbătrâni”.

”Cunosc multe femei precum Abril. Eu nu judec. Nu ştiu cum voi fi la 50 sau la 60 de ani. Abia am 37, sper să mă mai schimb. Cineva mi-a spus aici că o româncă de vârsta asta nu ar fi putut fi la fel de sexuală, din cauza educaţiei primite. În viaţă, nimeni nu e bun sau rău, e şi bun şi rău”.

Finalul lungmetrajelor sale este, de fiecare dată, surprizător. Franco explică: ”Improvizez mult în timpul filmărilor, refilmez, dar niciodată nu schimb finalul”.

”Nu spun că îmi plac filmele mele, pentru că aş fi arogant, însă sunt foarte mândru de ele”.

Michel Franco a vorbit şi despre evoluţia bugetelor filmelor sale. Dacă pentru ”A Los Ojos” nu a avut finanţare şi întreaga producţie a fost realizată cu resurse minime, ”Despues de Lucia” a avut un buget mic, de până la 1 milion de dolari. ”Am ajuns la câteva milioane de dolari, la «Chronic». Este destul de greu să obţii finanţare în Mexic pentru producţii cinematografice. E groaznic să faci film. Dacă întrebi un tată a doi copii cum se simte, el îţi va spune că îi iei câteva zile, abia apoi că îi iubeşte mult”.

Admirator al unora ca Pier Paolo Pasolini şi Lars Von Trier, detestă copii-actori profesionişti, Michel Franco spune că se simte ”mai confortabil” să facă filme în limba spaniolă.

În prezent, scrie un scenariu pentru un film care va viza diferenţele de clasă socială din Mexic. Are câteva nume în vedere pentru rolurile principale, însă totul se află în stadiul de proiect.

Legat de prezenţa sa la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, regizorul Michel Franco a numit-o ”o experienţă fantastică”. A fost pentru prima dată când toate lungmetrajele sale au fost proiectate în cadrul unui eveniment.

Lectura sa pe perioada festivalului a fost ”Conversaţie la Catedrală” a lui Mario Vargas Llosa. ”Este peruan, dar, la fel de bine, ar fi putut fi mexican”.

În interviul acordat News.ro, cineastul a afirmat că nu a fost – până acum – tentat să facă o ecranizare. Are senzaţia că o carte ar putea fi ”distrusă” în felul acesta. Mai interesant i se pare să fie scrisă o carte după un film.

El a vorbit şi despre implicaţiile politice în social şi în film, despre zidul pe care Trump ”nu îl va face niciodată” la graniţa Mexicului cu SUA, despre cum peliculele care au în centru migraţia ”nu ajută” în vrun fel la rezolvarea problemei şi despre proiecte viitoare.

Prezentăm integral interviu acordat News.ro de scenaristul, regizorul şi producătorul mexican Michel Franco:

Am văzut că citeai, zilele trecute, ”Conversaţie la Catedrală” a lui Mario Vargas Llosa. Te-ai gândit să transpui romanul în film sau o altă carte?

Michel Franco: Nu spun niciodată, pentru că poate se va întâmpla la un moment dat, dar nu sunt interesat să adaptez o carte. Cred că literatura de calitate trebuie lăsată în pace. Cred că este foarte uşor să distrugi o carte printr-o ecranizare. Dar, dacă găseşti o carte care nu este atât de bună, care are potenţial, dar îi lipseşte ceva, atunci aş putea face asta, pentru a o completa într-un fel. De exemplu, îmi place ”Pickpocket” al lui Bresson. Nu este o adaptare a romanului ”Crimă şi pedeapsă”, dar spune aproape totul. Filmul este inspirat de carte, dar nu este o adaptare.

Te laşi inspirat de cărţi?

Michel Franco: De câte ori am scris o primă variantă pentru un film, am căutat cărţi care au subiecte asemănătoare. Dar doar după ce am prima variantă, pentru că nu vreau să fiu atât de afectat de ele. Aşadar, scriu primul draft, apoi citesc cărţi care l-ar putea îmbunătăţi. Mereu mă gândesc: de ce cărţile sunt adaptate pentru marele ecran şi filmele nu devin niciodată cărţi? Cred că ar fi interesant să iei un film şi să scrii un roman după el.

Poate vei face asta.

Michel Franco: Dar eu nu ştiu să scriu. Scenariile nu sunt literatură. Nu le publici…

Abordezi probleme sociale în filmele tale. Ce spui despre politică? Ele sunt în strânsă legătură, dar te-ai gândit vreodată să intri în zona asta?

Michel Franco: Nu direct. Nu găsesc interesantă politica. Vrei ca un film să aibă o viaţă lungă. Interesele politice se schimbă rapid, pe de o parte, iar pe de alta, dacă faci un film politic, nu ştii niciodată cui serveşti şi s-ar putea să serveşti unor scopuri greşite, unor oameni nepotriviţi. Totuşi, din punct de vedere social, nu poţi evita să fii politic. Dar nu aş încerca să fac ceva direct politic.

Care este poziţia ta referitor la dorinţa lui Donald Trump de a construi un zid la graniţa Statelor Unite cu Mexicul?

Michel Franco: Singurul fel prin care poţi înţelege ce se întâmplă în Statele Unite acum este să înţelegi că l-au ales pe Trump. Nu este vorba de a opina despre Trump în mod specific, este despre ţara care l-a ales, despre naţiunea care a favorizat discursul anti-latinoamerican, anti-diversitate. Ce este intrigant şi îngrijorător este direcţia în care a apucat-o ţara asta. Cât îl priveşte pe Trump, el nu va construi nimic. Nu se va întâmpla. Pentru că nu este un lucru fezabil, şi cred că ştie asta, doar îi stârneşte pe oameni spunând că o va face. Iniţial, m-am simţit jignit, pentru că sunt mexican. Apoi am fost intrigat – ce se întâmplă în State astfel ca lumea să reacţioneze aşa la un astfel de discurs? Nici măcar nu sunt sigur că Trump însuşi crede în asta. Cred că este suficient de inteligent încât să convingă oamenii să reacţioneze atât de puternic. Este precum Marine Le Pen. Este vorba despre extrema dreaptă care marşează pe ură şi instingă oamenii. Este, de asemenea, o ipocrizie din partea lor, pentru că mexicanii de acolo muncesc, sprijină economia lor, iar ei îi lasă să facă asta. Este o problemă cu două feţe, un mod ipocrit de a trata acest subiect.

O reacţie oarecum similară au avut-o europenii în cazul românilor plecaţi să muncească.

Michel Franco: Da, dacă te gândeşti, în urmă cu 30 de ani, spaniolii plecau din ţara lor să facă asta în altă parte. Este o problemă ce ţine de istorie şi economie. Este păcat, este trist că astfel de probleme afectează oamenii – românii trebuie să plece în străinătate pentru a munci.

Şi nu sunt văzuţi foarte bine.

Michel Franco: Da, da, de genul ”grijă la ei”. Pentru că sunt în dezavantaj. Este o situaţie grea în care se află.

Problema migraţiei a devenit, în ultimii ani, deşi nu este nouă, foarte prezentă în media, dar şi în filme. Crezi că ajută în vreun fel?

Michel Franco: N-aş spune că ajută prea mult filmele. Dacă iei Siria drept exemplu, nu a ajutat deloc. A fost prezentată problema la TV până când oamenii s-au plictisit, iar acum nu mai este la ştiri şi lucrurile nu s-au schimbat. Cât priveşte filmele, cred că aş fi idealist să cred că ajută sau că schimbă ceva. Cred, sincer, că filmul nu are o responsabilitate de genul ăsta. Documentarele pot fi altceva. Cred că singurul scop al unui cineast este să facă filme bune.

Lucrezi la ceva acum?

Michel Franco: Scriu următorul film. Am început să scriu, dar nu prea ştiu unde va duce. Ştiu sigur că acţiunea va avea loc în Mexic şi că vorbeşte despre contrastele sociale din ţară. Sunt 40 de milioane de săraci în Mexic şi câţiva care deţin aproape toată ţara şi asta mă îngrijorează. Dacă este un film politic, dacă va ajuta în vrun fel, nu ştiu. Încerc doar să fac un film bun. Îmi pasă de aceaste probleme, pentru că sunt mexican şi trăiesc acolo, dar nu încerc să schimb ceva.

După Tim Roth şi Emma Suarez, te gândeşti la un alt actor cunoscut care să joace în acest film?

Michel Franco: În acest caz, probabil vor fi actori mexicani, dar este prea devreme să vorbesc despre asta. Am idei, dar nu ştiu dacă vor accepta sau nu. Am în minte câţiva şi dacă îşi văd numele în presă, e periculos.

Ai fost refuzat până acum?

Michel Franco: Da. De mulţi dintre ei, mai ales la începutul carierei. Mai ales, mexicani. Cred că pentru că nu am fost foarte bun şi nu am încercat să fiu foarte bun să vând ideile filmelor mele. Acum este mai simplu, pentru că am primit nişte premii şi faptul că am lucrat cu Tim Roth, de exemplu, a făcut-o pe Emma Suarez să accepte foarte repede să colaboreze cu mine. Adevărul este că nu îmi place să conving oamenii. Vreau ca oamenii să joace în filmul meu, pentru că vor cu adevărat. Şi nu vorbesc doar despre actori, ci şi despre echipă. Dacă cineva nu îşi doreşte cu adevărat să fie acolo, nu îl vreau acolo. Aşa că nu încerc niciodată să conving un actor. Dacă spune ”nu”, este în regulă, merg la următoarea opţiune.

Michel Franco a primit, la gala de deschidere a festivalului, Trofeul Anonimul pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale.

Câştigător al premiului pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2015, al trofeului Un Certain Regard 2012 şi al premiului juriului aceleiaşi secţiuni în 2017, pentru filmele ”Chronic”, ”Después de Lucía”, respectiv ”Las hijas de abril”, Michel Franco a fost prezent la Anonimul şi în calitate de producător, prin proiecţia filmelor ”600 Miles”, în regia lui Gabriel Ripstein – premiul pentru cel mai bun debut la Berlinale 2015, şi ”Desde allá”, în regia lui Lorenzo Vigas, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2015.

Despre Julieta Tarnovan Articolele 1020
Author