Microbuz implicat în accident pe Valea Oltului

accident tir bere

Un microbuz în care se aflau 16 persoane a fost implicat duminică într-un accident rutier produs pe DN 7, la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, însă două persoane dintr-un autoturism care s-a ciocnit cu microbuzul au nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde şoferul unui autoturism a intrat într-o depăşire fără a se asigura, iar maşina s-a ciocnit cu un microbuz care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, şoferul autoturismului şi un pasager aflat în autoturismul condus de el au fost răniţi, având nevoie de ajutor medical. Niciunul dintre pasagerii din microbuz nu a necesitat îngrijiri medicale.

DN 7 a fost blocat timp de aproximativ 20 de minute, iar la ora transmiterii acestei ştiri traficul rutier a fost reluat în condiţii normale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.