Președintele PSD Arad, Mihai Fifor a atacat dur politica economică a prim-ministrului Ilie Bolojan pe tema măsurilor de austeritate și a înghețării pensiilor și salariilor.
„Europa merge înainte. România, aflată în Bolojan retrograd, accelerează pe contrasens”, a notat Fifor, duminică, pe Facebook. Social-democratul a aminti că, la Congresul Socialiștilor Europeni de la Amsterdam, premierul Spaniei, Pedro Sánchez a făcut apel la construirea unei Europe a echității și demnității, care „investește în oameni, nu îi pedepsește”, pledând pentru un salariu minim comun la nivelul Uniunii Europene.
„În timp ce la Amsterdam se vorbea despre creștere și echitate socială, despre salariu minim european, la București premierul Ilie Bolojan are un singur crez: înghețarea salariilor și a pensiilor până la finalul anului 2026”, a mai punctat Fifor.
Președintele PSD Arad atrage atenția că România se confruntă cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană și cu o contracție severă a consumului intern, în timp ce salariul minim rămâne printre cele mai mici din UE.
„Europa lui Sanchez vorbește despre salariu minim comun, despre drepturi sociale și protecție a cetățenilor. România aflată în zodia Bolojan vorbește despre tăieri, plafonări și austeritate de Bihor pe pâine. Concluzia? Mergem încet, dar sigur, cu capul în zid. Singurul care vede „reforme” e dibaciul cârmaci de la Oradea, care continuă să creadă că pedala austerității duce la prosperitate și dezvoltare. Fiecare zi pierdută pe acest drum greșit înseamnă o Românie mai departe de Europa, care investește în oameni – și mai aproape de recesiune”, a scris Fifor.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
„psd nu mai poate tolera ca un SINGUR OM,orbit de orgoliu, sa blocheze un intreg stat”????Acel SINGUR OM este
Ciolacu care „ne-a bagat cu capul in zid”
Când ai deficit …facilitatezi producția autohtonă reduci importurile de regulă prin taxe adică produsele care cauzează deficit le scumpești și cele care aduc creștere le menții adică putem să consumăm brânză, spaghete,etc autohton poate cu o calitatea mai slabă dar nu ii iei omului 5% din venituri adică efectiv ii faci să dispară după vrei să îți genereze mai mult când are mai puțin :)) nu nene că obligi producătorul să-si reducă producția să ju aibă pierderi și automat încasează mai puțin dă afară angajați ….deci vei lua mai puțin ..
Criminalul BOLOJAN care a taiat din pensii, indemnizatiile mamelor, de la elevi si studenti trebuie DUS IN FATA JUSTITIEI si condamnat la ani grei de inchisoare.
Singurul cap limpede, cu discurs evoluat din partidul ala de rromulani agramati si hoti peste masura. Vai si-amar…
Fifor asta parea om serios acum cativa ani,m-am inselat,el face parte din corul bocitoarelor PSD,cu Zamfir,cu Tudose si alti pierde vara!
coalitia mizeriei cu componenta de tradare (minoritatea galagioasa), asta gireaza psd…
psd-pnl-usr-udmr-minoritati… minoritatile sint alea care iau pozitia ghiocel in fata puterii si le sustin toate aberatiile…ce poate fi mai frumos???
ce au jecmanit tara, acum Bolojan este de vina?
bolojan=pnl=promiscuitate si je”g”maneala totala sa nu scape unu… cred ca la asta te referi… pupa-l in bot si papa tot…
Diferenta intelectuala si educationala intre cei doi este net in favoarea lui Fifor.
sunteti cu capu-n zid de 35 de ani, securicilor!
relax, man! n-ati mers niciodata altfel… creatoru vostru v-a facut prin imprastiere pe pereti… predestinarea este lege la voi…
Dupa ce a devalizat Tara,Tagma jefuitorilor face ” reparatii ” la Buget,jecmanind cetatenii cinstiti,care nu au fost cu ei la furat.
Drum bun, cale bătută, de va prinde, sa vă facă la bijbou apoi la containerul istoriei politice din România! Succesuri! S’auzim succesul cu bucurie!