Mihai Tudose le transmite urări celor care își aniversează ziua onomastică

Premierul Mihai Tudose le-a urat, duminică, ”multă sănătate și cât mai multe împliniri” celor care își aniversează ziua onomastică, mesajul fiind postat pe pagina sa de Facebook.

”Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan, le urez tuturor celor care își aniversează ziua onomastică multă sănătate și cât mai multe împliniri. La mulți ani!”, a scris premierul Mihai Tudose, pe Facebook.

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea creștină din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” sau „Epifania”, şi ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă.

După Bobotează, este cinstit Sfântul Ioan, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui, preotul Zaharia şi Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe, care se va numi Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut.

Sfîntul Ioan Botezatorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta şi a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, la un ospăţ de ziua lui, să ceară de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie) şi tăierea capului (29 august).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.