Mihail Gâdea îl trage-n piept pe Dan Voiculesco de ani de zile – SF politic

Cum treci de parlament, o stradă, două, mai încolo, da, dincolo de parlament, acolo unde parlamentarii își trag lefuri grase și fură din averea națiunii, e o prăvălie cu tot felul de scofeturi, de ani și ani.

Ai nevoie de ochi de drac, te duci la prăvălia aia și băiatul de prăvălie, Mihail Gâdea, îți vinde ochi de drac. Dacă n-are, se duce el în spatele prăvăliei și scoate niște ochi de crocodil de la murat și ți-i vinde drept ochi de drac. Adică tot un drac. Prăvălia o ține unul, Dan Voiculesco, bun comerciant de valțuri, de șalvari, de nasturi și de acadele. Parlamentarii ăștia ai noștri cumpără de la prăvălia asta tot ce-ți trece ție prin cap și nu-ți trece! Chiar și piele de extraterestru, numai bună să te faci invizibil și să șparlești din bugetul de stat fără să te ia careva la ochi. Dar vezi, ca în toate poveștile astea, nu merge totul ca pe roate.

Mihail Gâdea, de ani și ani, dosește fie marfă, fie bani. Așa știe el. Stăpânul lui știe treaba asta dar se face că nu vede. Nimic nou sub soare. Ieri însă, să vezi, s-a oprit acolo chiar Iohannidis. Iohannidis e un fel de șef peste toți șefii, n-ai văzut așa ceva. Și îi cere lui Mihail Gâdea să-i vândă nu știu ce fel de sceptru de putere. Unul cum nu s-a mai văzut, un sceptru care emite fulgere mortale și care-i face pe supuși să tremure de frică pe bune. Ăsta, Mihail Gâdea, zice, o clipă, să caut în spate, și se duce dracul de băiat de prăvălie în spate și aduce de acolo un fel de bâtă, da o bâtă de polițai, vardist, jandăr.

Bâta, se vede de la o poștă, e scorojită și crăpată toată. Dar ăsta, băiatul de prăvălie, Mihail Gâdea, o poleiește cu vorbe mieroase și Iohannids cade-n cursă. Plătește regește bâta scorojită și pleacă cu ea sub braț, mândru nevoie mare. O fi făcut ceva cu ea, nu mai știu. Eu am plecat în Guadelupe să mă convorbesc acolo cu o tipesă care se laudă pe Facebook de dimineață și până seara că mă poate face premiant Nobel.

Eu, nătărău cum sunt, cad în cursă. N-am pupat eu premiul Nobel dar nici Iohannids n-a făcut mare brânză cu bâta lui scorojită, am citit zilele astea într-o gazetă venusiană. Acum, ce să vă zic? Am auzit că prăvălia a fost demolată de niște chinezi care au ridicat pe locul ei un alt Dragon Roșu și că, de fapt, ei chinezii, au invadat toată țărișoara noastră. Aici în Guadelupe nu prea sunt chinezi, ce să facă ei aici?! E unul care vinde triciclete și cară tot felul de scofeturi de colo, colo dar nu-l pun la socoteală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

2 Comentarii

  1. „Dacă vrei să-ţi faci feciorul om, dă-l la pastori, însă grăbeşte-te să-l iei acasă înainte de-a ajunge vită”(proverb persan)
    „Vai de cei care caută pastorul, în loc să-şi dorească libertatea!” ( Paulo Coelho)

  2. Pravalia lui Voiculesco, domnule Bufnila, e mizilic pe langa bragaria lui Imer din Slatina ori ,,Panda Wok”restaurant chinez din Guadeloupe(cu un meniu precum ala de la craciuma din Piata Chibrit!). Si stra-stranepotii lui Imer albanezul ,si aia ai chinezilor adusi de Napoleon III in Guadeloupe prin 1859,se plangeau ca nu a trecut Iohannides sa le calce pragul! Iohannides se plimba mai ales prin Egipt,Sibiu si Cotroceni si, rar, cauta bate de golf pe langa Casa Poporului!
    Baiatul de pravalie de la bragaria lui Imer din Slatina mi-a zis ca nu-i mare branza pentru el daca Iohannidis n-a trecut sa bea o braga rece ,dupa o plimbare de lucru pe malul Oltului.Imi spunea ca p-acolo, prin bragarie, a trecut si Ceausescu cu pretenu’ De Gaule, Celentano,ala adevaratu’ ,nu al din Las Fierbinti(care pe romani i-a scos din minti!) si chiar bailesteanul nea Marin miliardar cu state vechi in Romania odiosului regim si al sinistrei sale consoarte!
    ,,Astia artisti,dom’le, nu tapinarul ala la Cotroceni” imi sopteste baiatul de pravalie,ferindu-se de urechile ascutite ale unui extratrestru din garda de corp a cotroceanului! Pacat, domnule Bufnila, ca n-ati vazut si alti chinezi din Guadeloupe care sunt mai bronzati decat chinezii de la ,,Dragonii Rosii”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.