Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost numit consilier al președintelui ucrainean Petro Poroșenko, a anunțat sâmbătă administrația prezidențială de la Kiev, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Saakașvili va avea ca principală sarcină conducerea Consiliului consultativ internațional pentru reforme.
Mihail Saakașvili a devenit președinte al Georgiei în anul 2003 în urma ‘Revoluției Trandafirilor’, care a condus la plecarea de la putere a lui Eduard Șevarnadze. În cei zece ani cât a condus această țară, el a fost criticat pentru stilul său autoritar, dar mai ales pentru războiul pe care l-a pornit împotriva Rusiei în anul 2008.
În septembrie 2014, el a fost inculpat de justiția georgiană pentru abuz de putere și folosirea excesivă a forței în reprimarea manifestațiilor din anul 2007, fiind emis și un mandat internațional de arestare pe numele său.