Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României, în arest la domiciliu din 24 aprilie, va fi judecat sub control judiciar, a decis vineri instanţa supremă. Decizia este definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia lui Vlasov la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care, în 19 august, hotărâse menţinerea arestului la domiciliu.
Vlasov este acuzat că a primit mită 200.000 de euro de la un om de afaceri.
Pe 9 aprilie, DNA a anunţat că Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a fost trimis în judecată, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki.
Vlasov mai este urmărit penal pentru şantaj, într-un dosar în care este cercetată şi fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov l-ar fi ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, spunându-i „că nu este bine ce face” şi că nu ar vrea „să sufere şi copiii altuia”.