
Inspectoratul General al Poliției Române și-a făcut bilanțul pentru a doua zi de Paște. Poliţiștii care au fost cu ochii pe șoferi au reținut 385 de permise de conducere și au retras 66 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au intervenit la 2.947 de evenimente, pentru a oferi ajutor sau pentru a menține liniştea şi ordinea publică. Potrivit Inspectoratul General al Poliției Române, cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.442, au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112.
Astfel, au fost constatate 774 de infracţiuni, 119 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
Oamenii legii au prins nouă persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 27 de măsuri preventive.
Pentru abateri, poliţiştii au aplicat 4.223 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la aproape 1.600.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de peste 1.000 de lei.
Îi curăță judecătoriile,îi spală tribunalele si curțile de apel! Nu vă faceți griji inutile! Dar sunt și medicii…salvatorii soferilor „plătești si ai ce vrei”!