Mijlocaşul de 22 de ani de la Fiorentina, evaluat după ce s-a prăbuşit pe teren

Edoardo Bove, mijlocaşul echipei italiene de

De L.V.
Mijlocaşul de 22 de ani de la Fiorentina, evaluat după ce s-a prăbuşit pe teren

Edoardo Bove, mijlocaşul echipei italiene de

Edoardo Bove, mijlocaşul echipei italiene de fotbal Fiorentina, se află în stare stabilă, la terapie intensivă, după ce s-a prăbuşit pe teren duminică seara, în debutul meciului de pe teren propriu cu Inter Milano, informează DPA.

Partida a fost oprită definitivă după ce jucătorul în vârstă de 22 de ani s-a prăbuşit pe gazon, după 16 minute de joc. Fotbaliştii de la Fiorentina şi Inter au făcut scut în jurul său, înainte ca Bove să fie scos pe targă de pe teren şi transportat la spital. Arbitrul a discutat cu ambele părţi, iar apoi a decis să pună capăt meciului.

„ACF Fiorentina şi Spitalul Universitar Careggi anunţă că fotbalistul Edoardo Bove, care a fost tratat pe teren în urma unei pierderi a cunoştinţei în timpul meciului Fiorentina – Inter, este în prezent sedat şi internat la terapie intensiv”, precizează clubul din Florenţa într-un comunicat, adăugând că „testele cardiologice şi neurologice iniţiale au exclus afectarea acută a sistemului nervos central şi a sistemului cardio-respirator”.

Edoardo Bove urmează să fie reevaluat în următoarele 24 de ore.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Florin Citu e multumit, si-a facut si el treaba in Romania si acum asteapta sa „cada fructele”.

  2. La ceea ce nu se face referire nicăieri este faptul dacă a fost sau nu dozat cu ,,zeruri experimentale” …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.