Milioane se adună în Piața Victoriei

Ca să vezi și să nu crezi! Pamfil Șeicaru îl sună pe cel mai vestit scriitor de short story SF din România tuturor timpurilor, adică pe mine, ha, ha, ha, și îi zice cam așa: Domnule, vino să bem o cafea! Tre’ să punem la cale! Și cei doi, adică noi, pun la cale o strategie bestială, adică punem, atât de bestială încât vestea asta cucerește întreaga planetă de luni și până vineri, ba, mai mult, se aude și pe planeta Marte mai ceva decât la sediul PSD, PNL sau ALDE sau USR, ha, ha, ha, ce mai poveste incredibilă.

Cum așa, se miră extratereștrii, supărați că și la ei Epoca de Hârtie e pe moarte. Păi, cel mai vestit scriitor de short story din România tuturor timpurilor îi zice teribilului Pamfil Șeicaru să scadă prețul la un leu, așa, ca ziarele de o centimă, de un sfanț, de-un cent. Apoi, toate articolele să fie trimise prin Tunelul Timpului și la PSD, și la PNL, și la CNN, ce nebunie, să vină la chioșcul de ziare, cu mic, cu mare, comentatorii otrăviți, blogării obraznici, politicienii de feisbuk, fetele de la Apaca și portarii de la Guvern, și poporanii din Piața Chibrit. Și mai pun la cale cei doi niște chestii de moare lumea de necaz, de se dau de ceasul morții ambasadorii, cât și Putin, Trump, Băse, Dragnea, Codruța, Olguța, Președintele Venusian, CTP, Liiceanu, Patapievici, Leșe, Halep, Năsturaș din Voluntari, Valentina din Călărași, dom’ Terente din Zimnicea și gaițele din Balta Albă, așa să le fie inima.

Și încă, și încă, niște ediții de hârtie la Londra, la Paris, la Cairo și Washington, hârtie parfumată cu nițică, un pic de cocaină, să prizeze cititorul cu nesațiu. Cer Parlamentului o anchetă publică, cer ca DNA să se autosesize, zice Orban de la tribună, ciudos că Pamfil Șeicaru l-a luat în tărbacă. Dar milioanele de cititori de pe mapamond vin la miting în Piața Victoriei, ce mai, pompadură mediatică de proporții, istorie dâmbovițeană cu pampon și vertij curat literar și fantezist. Asta e cu scriitorii, cu romancierii, să știi…

Dar, vai, Literatura a murit! Moartea romanului e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar romanul rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în ea cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor, din câmpurile de bătălie? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în operă. La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?!

Din când în când, aparent zgâlţâind România în autoritatea ei, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecăie în splendoarea existenţei sale. Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumină arzătoare. Iar elita pune în sipet secretele jinduind după totalitate. Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii şi propun strategii utopice de salvare generală.

Masele îmbrăţişează programele cu un soi de furie furibundă. Se prefac a înţelege propoziţiile textului. În adevăr, elite şi vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacăt de totalitate spre a slei spiritul aventurier. Ordinea şi legile ucid elanul depărtărilor. Aventura se metamorfozează în pistoale cu apă şi în polemici parlamentare cuprinzătoare de texte fie fornăite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucombă însă descrisă fiind a fi drept cetate de necucerit. Pedanteria ucide spiritul scormonitor cerşind mărirea pensiei şi zornăitul medaliilor de merit.

O întreagă lume construită aidoma unei fabrici se prăbuşeşte lipsindu-se de sens. E aşa, o virgulă în textul României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

1 Comentariu

  1. milioane de copii pe strada… ca parintii nenel de voie si onlain…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.