Ministerul Muncii: 600 de lei în plus în cazul sarcinilor multiple

Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se suplimentează cu 600 de lei începând cu cel de-al doilea copil, în cazul sarcinilor multiple, dar şi al naşteilor survenite pe parcursul perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, potrivit Mediafax.

Ordonanţa de urgenţă care reglementează noul mod de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului începând cu data de 1 ianuarie 2011 conţine şi unele măsuri suplimentare aplicabile oricărei situaţii, care se referă şi la posibilitatea suplimentării cuantumului indemnizaţiei, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. Astfel, aceasta poate fi suplimentată cu 600 de lei atât pentru naşterile survenite în interiorul perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cât şi începând cu cel de-al doilea copil pentru sarcinile multiple. Mamele vor avea posibilitatea să opteze şi pentru un concediu de doi ani pentru creşterea copilului, dar cu o indemnizaţie maximă plafonată la 1.200 lei, a decis guvernul. Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, că mamele vor putea opta pentru un concediu de creştere a copilului pentru o perioadă de doi ani, dar cu o indemnizaţie cuprinsă între minimum 600 lei şi maximum 1.200 lei.

Pentru un concediu de un an, indemnizaţia maximă va fi de 3.400 lei. Dacă se întorc la muncă înainte de sfârşitul perioadei de un an de concediu, mamele vor beneficia de o primă lunară de 500 lei pentru întregul interval de până la 24 luni. Dacă se întorc însă la muncă după primul an de concediu pentru creşterea copilului, mamele nu vor mai beneficia de acest stimulent. Stimulente nu vor fi acordate nici mamelor care optează pentru concediu de doi ani cu indemnizaţie maximă de 1.200 lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 508 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.