Ministerul Sănătăţii face afaceri cu un apropiat al clanului Ghenosu, scrie Ring. Este vorba despre un contract de servicii publicitare în valoarea de 605.000 de euro pe care ministerul l-a încheiat cu firma lui George Bogdan Ana, fostul viceprimar democrat-liberal din Târgovişte, potrivit realitatea.net.
Jurnaliştii de la Ring scriu că numele acestuia apare în celebrul dosar al clanului Ghenosu, una dintre cele mai violente grupări de crimă organizată din România.
Ring mai scrie că George Bogdan Ana a fost partener de afaceri cu Eugen Martin, care ar fi ajutat, prin firmele sale, la spălarea banilor pe care-i obţineau interlopii clanului Ghenosu în Occident.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că legea achiziţiilor publice a fost respectată în acest caz, mai scriu jurnaliştii.