Miniștrii, la ora dirigenției: „Fug de semnătură”

Președintele PSD Liviu Dragnea a acuzat duminică seara,  referindu-se la remanierea guvernamentală, că există miniștri care refuză să semneze și aceștia nu mai pot rămâne în Guvern.

„Doamna prim – ministru va veni cu un set de propuneri generat de analiza pe care dumneaei a făcut-o şi continuă să o facă până la momentul în care vom avea această decizie (privind remanierea – nr.), sigur după referendumul pentru familie. Şi va fi o decizie foarte mult dezbătută în CEX. Dau la o parte această, mă rog, manipulare, nu schimb eu, nu, aia va fi în CEX şi îi anunţ pe toţi că va fi o discuţie foarte serioasă şi foarte dură, pentru că nu mai poate fi un ministru, cineva, membru al Guvernului, dacă nu ştie să comunice. M-am săturat să fiu paratrăznet, nici nu mai pot să fac faţă să vorbesc despre toate şi nici nu e treaba mea, până la urmă. Nici doamna prim-ministru nu poate vorbi despre orice, din fiecare minister, ministrul trebuie să-şi prezinte, că sunt miniştri care fug de semnătură, care fug din minister, care nu semnează, care au delegat, care nu comunică ce fac, nu mai pot rămâne acolo”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Întrebat cine sunt miniştrii care nu semnează, Liviu Dragnea a refuzat să dea nume.

„Va fi unul sau altul? Încă o dată le spun şi colegilor mei din partid şi miniştrilor, că discuţia va fi foarte sănătoasă, foarte serioasă şi foarte adâncă. Nu ştiu dacă va fi de opt ore, dar nu va fi aşa de… Sunt miniştri care nu semnează, pur şi simplu, nu îşi asumă răspunderea, deleagă semnătura altcuiva sau unele acţiuni chiar le blochează. N-are rost să spun acum, sigur voi spune lucrurile astea acolo”, a afirmat Dragnea.

Până acum, din componența Guvernului, singurul ministru despre care s-a speculat că nu semnează este Tudorel Toader, referire la ordonanța amnistiei și grațierii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8553 Articole
Author

2 Comentarii

  1. ” doamna premier … propria sa analiză … ” la așa glumă … așa răspuns: ” ha-ha-ha ” (‘clasici în viață’) !

  2. „Discutia va fi foarte sanatoasa, foarte serioasa”… adica, ii schimba Dragnea pe incompetentii astia si duce altii la fel de incompetenti, promovati de „noii” susttinatori ai lui Dragnea de la CExul de saptamana trecuta!!
    Rusine, o adunatura de infractori si incompetenti in frunte cu Dragnea si Dancila!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.