Ministrul agriculturii, noi detalii despre taxa pe ambalaje

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, după discuția cu producătorii, că sectorul industriei alimentare din România este cel mai afectat de taxa pe ambalaje.

Taxa trebuie să poată fi plătită de producători fără a da faliment și în final să se asigure pârghiile necesare pentru reciclarea ambalajelor, a mai arătat Irimescu.

„Am avut la nivel de ministru săptămâna trecută discuții (cu privire la taxa pe ambalaje n.r.). Este convocată mâine (miercuri n.r.) o nouă reuniune la nivel de secretar de stat. În opinia mea trebuie neapărat să se discute și cu sectorul, pentru că sectorul industriei alimentare din România este cel mai afectat. Importatorii nu sunt atât de afectați. Scopul este să se stabilească la masă o taxă care să poată fi plătită de producătorii noștri fără a da faliment și în final să se asigure pârghiile necesare pentru reciclarea ambalajelor. Deocamdată, cum este legislația prevăzută, nu avem certitudinea că indiferent de ce sumă plătesc producătorii din industria alimentară, în final vom ajunge la scopul pe care ni l-am propus: reciclarea ambalajelor”, a spus Irimescu.

El a precizat că din discuția cu producătorii a reieșit că taxa trebuie prorogată cu o lună sau două.

„Discuția pe care am avut-o cu producătorii noștri a fost prorogarea termenului cu o lună sau două pentru că de la 25 ianuarie au obligația să achite 2 lei pe kilogram în plus față de taxa pe care o plăteau, iar la masa tratativelor trebuie să se stabilească o cifră acceptabilă. Spre exemplu, producătorii au spus că ar putea accepta undeva până într-un leu. Se va discuta concret. Ministerul Mediului este responsabil. Eu am solicitat producătorilor să vină cu calcule clare care să indice impactul asupra lor și să îl prezinte Ministerului Mediului”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.