Ministrul cere demisia conducerii Poștei

Ministrul Comunicațiilor, Lucian Șova, a cerut, luni, demisia membrilor Consiliului de Administrație al Poștei Române şi a directorului general interimar, Andrei Stănescu, „din cauza managementului defectuos din ultimul an”. Ministrul va trimite Corpul de Control la companie.
Corpul de control al ministrului la Poşta Română va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

MCSI consideră că situaţia în care se află compania nu este numai urmare a “grelei moşteniri”, ci şi a perpetuării aceleaşi stări de fapt, fără ca managementul executiv sau neexecutiv să ia vreo măsură legală de relansare a activităţii.
Ministerul Comunicaţiilor atrage atenţia că toată conducerea Poștei Române are obligaţia legală să ia toate măsurile, astfel încât compania să nu ajungă în incapacitate de plată sau insolvenţă. A sta pasiv şi a aştepta ca acţionarul majoritar să-şi majoreze capitalul social, solicitând întâi de toate majorarea indemnizaţiei membrilor Consiliului de Administraţie, nu este în atribuţia unui preşedinte al vreunui Consiliu de Administraţie.
MCSI precizeaza că suma destinată capitalizării CNPR este prevăzută în continuare în bugetul ministerului şi nu este afectată de rectificarea bugetară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.