Ministrul Economiei, stupefiat. Ce s-a descoperit

Radu Miruţă a anunţat, luni, că a descoperit

De L.V.
Ministrul Economiei, stupefiat. Ce s-a descoperit

Radu Miruţă a anunţat, luni, că a descoperit

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat, luni, că a descoperit cu stupoare cum s-a furat nu cu sacul, nici cu remorca sau portbagajul, ci ”cu clădirea întreagă”.

E vorba despre o clădire cu 54 de birouri în care funcţionează mai multe firme, dar pentru care, de 18 ani, ministerul nu încasează niciun leu chirie.

„Am ordonat evacuarea”, a anunțat  Miruţă.

 „Poate ați mai auzit de furat cu sacul, cu remorca sau cu portbagajul…Dar cu clădirea întreagă?! Asta sigur e nouă. Mi s-a spus să nu sparg buba, să-i las si eu cum i-au lăsat și alții până acum. Transmit un singur mesaj: exclus!”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Miruță, este vorba despre o clădire cu o suprafață de 1.500 metri pătrați, în care se află 54 de birouri. „Ministerul nu încasează niciun leu chirie, chiar daca ele sunt închiriate si subînchiriate. Da, ați citit bine: zero lei timp de aproape două decenii in timp ce alții încasau bani frumoși”, a subliniat acesta.

Ministrul  a dispus evacuarea

„Statul roman va putea utiliza pentru stat o clădire întreagă de birouri, iar Ministerul va încasa chiria, iar șmecherașii nu”, a conchis ministrul.

Ultimul contract dintre administratorul clădirii și Ministerul Economiei a expirat în 2004, fiind prelungit automat cu încă un an. Administratorul susține că a trimis ulterior mai multe memorii către minister, dar nu a primit niciun răspuns.

 

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. ….acest Ministru Economiei pe nume Radu Miruță,care ASCUNDE in asa zisa „dezvăluite”!? cine sunt PERSOANELE (nume și prenume) care Administrează clădirea cu cele 54 de birouri și ce FUNCTII dețin azi in Aparatul de Stat !. Poate *IESE ceva*! și pentru el!!.

  2. Îndemnați-vă copiii să-nvețe, să fie sîrguincioși, ca s-ajungă oameni de vază în administrație sau cu afacerile. Nu, nu e nevoie de pile și corupție, cinstea și pregătirea temeinică sînt calea. Vă pot da nenumărate pilde….nu, nici ăsta, nici acela…stați puțin, trebuie să fie…nu, nu, ăla e mînjit, celălalt e fiul lui, nu ne legăm de viața personală a nimănui deci nici de amante…revin, am un laosus.

  3. ….care,de frica,NU da numele clădirii de birouri și nici adresa din București,pentru a cunoaște și noi unde de afla și cine administrează pe multi bani!.
    Pare a fi în SANTAJ ordinar!.

  4. Și Cseke Attila atât a știut să evacueze și inchidă 66 de spitale numai din zonele locuite majoritar de român și pentru scest trecut antiromânesc Bolojan l-a pus sef la Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice. și dăi la bani la secui și localitățile locuite majoritar de unguri.

  5. Și asta e tot? Nici o plangere sa vedem cum a fost posibil asa ceva? Responsabili? Evacuarea? Ma faci sa rad. Prejudiciul?

  6. Ba baiete, tu esti pus acolo ca sa faci planuri de dezvoltare si strategii economice. Ce spui tu sunt gainarii, subiecte pt. militia economica/fisc. Habar nu ai de ce esti pe lumea asta, tipic usereilor: baga boanta de la mediu va vinde padurile, la aparare papa galul mesteca acelasi șerbet turcesc pana ne baga in razboi iar la externe madama e penibila cu spume, o ajuta si mecla.

  7. Asa DA! ”sat fara caini!!”
    Si suporta prostimea! Si doar prostimea.
    Suporta indolenta, nepasarea, prostia si hotia celor care ne-au condus.
    Brat la brat cu infractorii.
    Sa recupereze banii!! Sa-i duca pe infractori in fata legii.

  8. Asa DA! ”sat fara caini!!”
    Si suporta prostimea! Si doar prostimea.
    Suporta indolenta, nepasarea, prostia si hotia celor care ne-au condus.
    Brat la brat cu infractorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.