Ministrul Educației crede că „România Educată” nu e un eșec

Ministrul Educației crede că „România Educată”,

De L.V.
Ministrul Educației crede că „România Educată” nu e un eșec

Ministrul Educației crede că „România Educată”,

Ministrul Educației crede că „România Educată”, proiectul de suflet al  președintelui Klaus Iohannis,  nu e un eșec. ”Unele lucruri sunt bune…”, a explicat Daniel David la un post Tv.

”Nu vreau nici să protejez, dar nici nu vreau să critic ce nu este de criticat.Să fim cinstiți, putem critica faptul că a durat atât de mult, a început cu mulți ani în urmă, am tot încercat, am schimbat, a durat prea mult, dar în final, să nu uităm, că avem două mari legi organice adoptate destul de recent, în 2023.Legea învățământului superior și legea învățământului preuniversitar se bazează și operaționalizează acel proiect. În acele legi, după mine, unele lucruri sunt bune, altele poate vor trebui amendate. Dar hai să vedem în această perioadă cum funcționează, cum implementăm actele subsecvente și după aceea vom vedea ce funcționează și trebuie ce trebuie să amendăm”, a arătat ministrul.

 

În ciuda vorbelor mari pe care le spune ministru Educației și că nu e un eșec, am văzut cum gîndesc și se exprimă, nu de puține ori, copiii  într-o „Românie Educată” .

Testul unui elev de liceu înaintea susținerii examenului de maturitate având  subiectul – caracterizarea personajului Ilie Moromete pare comic, dar nu e.

„Domnul Moromete era un om rău, care își bătea băieții cu cureaua, dar pe Nilă nu îl bătea că îi era milă de el că era prost. O altă trăsătură avea că făcea mișto cu Cocoșilă în poiana lui Iocan despre dușmani. De asemenea, era misogin și râdea de soția lui Catrina că mergea tot timpul la biserică. Bolnavule de avere, cum i-a spus Moromete lui Paraschiv, vrea să spună că nu e indicat să ai prea mulți bani“.

Este nivelul unui elev aflat sub zodia programului de suflet al președintelui Klaus Iohannis și ca el sunt mulți.

Sunt elevi care învață în școli fără autorizație sanitară sau împotriva incendiilor, cu WC-uri în fundul curții, cu investiții sub media europeană, cu o rata mare a abandonului școlar, unde devin victime ale violenței școlare (bullying), copii lipsiți de o dorință reală  de a învăța și pentru care contează dacă s-au născut la oraș sau la sat.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, spunea  că singurul proiect major al președintelui Klaus Iohannis, „România Educată”, este „un eșec de dimensiuni cosmice”.

Funeriu arăta, de asemenea, că acest proiect s-a înconjurat de „nulități solemne”, „România Educată” devenind astfel o insultă la adresa celor care știu ce înseamnă cu adevărat educația.

”Doar o minte tulbure îşi mai poate imagina acum că vreo lege a educației cât de cât de Doamne-ajută poate să iasă din această configurație politică de o rară imbecilitate”, s-a arătat convins Funeriu.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. Puțină lume și-a dat seama că Ion Aurel Pop, rector, și david daniel, prorector, au înființat în 2016 extensiunea universității SRI la Babeș-Bolyai. Ca niciodată în istorie, Securitatea și-a făcut extensiune pe față într-o universitate. Așa se explică decorarea lui Eduard helwig de către rectorașul daniel david. Și scoaterea UBB din clasamentele internaționale cele mai relevante. Azi absolvenții de studii sri se plîng că au fost duși de nas cu posturi grase și au ajuns nicăieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.