Vicepreşedintele PC Mureş, Silviu Morariu, a menţionat că proiectul de lege iniţiat de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este aberant, iar amenzile pentru chiul vor avea efect contraceptiv."Partidul Conservator susţine candidatura domnului ministru Funeriu la Premiul Nobel pentru Economie şi recomandăm să înregistreze la OSIM degrabă iniţiativa, ca nu cumva să i-o fure altcineva", a declarat Silviu Morariu, vicepreşedinte PC Mureş.
Ministrul Educaţiei, propus la Premiul Nobel pentru Economie
Vicepreşedintele PC Mureş, Silviu Morariu, a menţionat că proiectul de lege iniţiat de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este aberant, iar amenzile pentru chiul vor avea efect contraceptiv."Partidul Conservator susţine candidatura domnului ministru Funeriu la Premiul Nobel pentru Economie şi recomandăm să înregistreze la OSIM degrabă iniţiativa, ca nu cumva să i-o fure altcineva", a declarat […]