Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet s-a aflat sîmbătă la Praid, într-o vizită de lucru Fechet și-a exprimat îngrijorarea legată de creșterea concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autoritățile din Ungaria despre această situație.
Totodată, ministrul a precizat că din păcate au apărut primele semne de mortalitate piscicolă, fiind văzute ‘bancuri întregi de pești adunați la marginea cursului de apă, într-o situație care evident punea în pericol biodiversitatea de acolo’.
Referindu-se la intervențiile care se fac la Praid, Mircea Fechet a anunțat ”noutatea zilei”, respectiv instalarea unor pompe de mare capacitate, care să traverseze, cu ajutorul unor furtunuri, zona critică.
”Noutatea zilei de astăzi (sâmbătă – n.r.) este reprezentată de o decizie legată de instalarea unor pompe de mare capacitate ce urmează să traverseze, cu ajutorul unor furtunuri, perimetrul declarat ca fiind critic. Asta înseamnă că un număr de trei pompe, cu o capacitate de 600 m3 pe oră, adică aproape 150 litri pe secundă, urmează să fie puse în funcțiune și practic ceea ce se întâmplă astăzi, când avem infiltrații majore și când avem evacuări semnificative de apă puternic încărcată cu cloruri în cursul de apă Corund, situație care generează un veritabil dezastru ecologic și care pune în dificultate multe comunități în aval, această situație sperăm noi că va fi evitată începând de astăzi. Așadar, dacă am fost bine informat de către colegi, prima și a doua pompă sunt deja puse în funcțiune, (…) urmând în cursul zilei de astăzi să fie pusă în funcțiune și cea de a treia pompă. În plus (…), urmează să fie instalată o nouă astfel de pompă de mare capacitate, de data asta de către colegii de la Apele Române. Și, prin nouă capacitate de pompare, vom reuși să gestionăm un afluent al cursului de apă Corund, practic să diminuăm debitul cursului de apă cu încă 200 de litri pe secundă, lucru care va atenua impactul asupra ecosistemelor”, a spus ministrul.
Fechet a precizat că procesul de luare a deciziei se va face sub semnătură, nu doar verbal, așa cum s-a întâmplat până acum
Ministrul a participat la o prezentare făcută de experții de la Universitatea Babeș-Bolyai și a arătat că evoluția din ultima perioadă indică posibile riscuri de prăbușiri.
”Am constatat, din imagini cu înaltă rezoluție, faptul că în ultimele 24 de ore suprafața sufoziunilor a crescut foarte mult. Practic, există o evoluție dinamică ce în ultima perioadă, cel puțin, tinde să se accelereze și asta ar putea însemna că există, în viitor, riscul unor prăbușiri. Când mă refer la prăbușiri, evaluăm pe de-o parte riscul hidrologic, pentru că orice prăbușire antrenează un volum de apă cel puțin egal cu volumul dislocat din tavan, fapt ce ar putea pune în pericol gospodăriile aflate în vecinătatea minei. Dar, în același timp, discutăm și despre riscul geologic, acela de o eventuală prăbușire, o eventuală alunecare de teren și mi-au fost prezentate sumar câteva dintre concluziile unor experți germani, experți specializați în astfel de evenimente, în legătură cu care în continuare monitorizăm foarte atent situația”, a spus Fechet.
El a mai arătat că i s-au prezentat și primele rezultate generate de senzorii de microseismicitate instalați, ce urmează să genereze date legate de un pericol imediat.
S-a gandit cineva pina acuma, poate niste procurori saritori la ordin la gatul unor politicieni, sa inceapa o actiune in rem de „distrugere din culpa”( culpa eventualis) sau distrugere din culpa simpla( culpa levis)? Sunt multi „candidati, persoane fizice si ONG-uri pretabile in acest sens. Sumele de bani sunt colosale..