Rovana Plumb spune că reducerea CAS este o măsură corectă și sustenabilă, dorită de mediul de afaceri.
„Reducerea CAS este o măsură sustenabilă, cerută de mediul de afaceri, care nu va afecta plata pensiilor și a salariilor, ci va încuraja crearea de noi locuri de muncă, iar pe cale de consecință vor fi mai mulți contributori la fondul de pensii. Mai mult, toată clasa politică dorește adoptarea acestei măsuri, cu excepția taberei prezidențiale. Guvernul Ponta crede în beneficiile acestei măsuri și speră să o aplice cât mai repede cu putință”, spune Rovana Plumb, într-un comunicat remis, joi, Agerpres.
Ea susține că „opoziția taberei prezidențiale trădează intenția acesteia de a relua modelul de austeritate dacă va mai prelua guvernarea”.
„Adică ne putem aștepta din partea acestor oameni, dacă vor reveni la guvernare, la noi tăieri, la creșteri de taxe și la concedieri”, a mai spus Rovana Plumb.
Traian Băsescu a anunțat miercuri că retrite parlamentului să reexamineze legea privind reducerea CAS, având îndoieli cu privire la sustenabilitatea acestei măsuri.