Majoritatea statelor Uniunii Europene au decis să urmeze o cale ce va duce la ‘ruinarea durabilă’ a economiei și securității blocului comunitar, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto după Consiliul Afaceri Externe, ce a reunit luni la Bruxelles miniștrii de externe ai țărilor membre, relatează agenția de presă MTI.
Potrivit lui Szijjarto, această reuniune a fost din nou una ‘extrem de pro-război și pro-Ucraina’ și mulți ‘au pledat orbește pentru continuarea războiului și aderarea imediată a Ucrainei’ la UE.
Ministrul ungar a calificat drept ‘scandaloasă’ propunerea formulată de șefa diplomației europene, estona Kaja Kallas, ca statele UE să ofere Ucrainei anul acesta ajutoare militare de cel puțin 20 de miliarde de euro și care să ajungă până la 40 de miliarde de euro, un plan în care, conform acestei propuneri, fiecare stat membru al UE ar trebui să contribuie financiar în funcție de ‘ponderea economică’, dar ale cărui detalii rămân în continuare de clarificat.
Guvernul condus de Viktor Orban nu va participa la o asemenea inițiativă, ‘întrucât Ungaria are un interes clar pentru o pace care se apropie mai mult ca oricând’, a indicat ministrul ungar de externe, vorbind la o conferință de presă după reuniunea ministerială europeană.
El a mai spus că Ungaria va face tot ce-i stă în putere pentru a sprijini discuțiile inițiate de SUA și Rusia pentru o soluție negociată a războiului ruso-ucrainean. Dar ‘Bruxellesul și majoritatea statelor membre (ale UE) se opun acestei poziții’ și au decis în favoarea unei direcții ‘care va aduce ruinarea durabilă a economiei și securității continentului’, a remarcat Szijjarto. Ministrul ungar a acuzat de asemenea o intenție de ‘integrare a Ucrainei în UE fără a îndeplini condițiile cerute țărilor din Balcanii Occidentali’.
Ungaria nu va sprijini nicio inițiatică care ar prelungi războiul în Ucraina, a reafirmat ministrul ungar de externe. ‘Dacă privim arena geopolitică de astăzi, vom vedea că Bruxellesul începe să fie complet izolat, întrucât restul lumii dorește cu adevărat pace acum, în timp ce Bruxellesul are o poziție extrem de pro-război’, a concluzionat el.
Tăoată stima și respectul pentru poziția fermă a Ungariei în ce privește finanțarea războiului Ukrainei. Să nu creadă cineva că celelalte state, care zic „am înțeles” de câte ori șefa comisiei europene scapă un vânt, chiar își doresc să dea bani de pomană Ukrainei. Ele se bucură de fiecare dată când Ungaria și Slovacia spun „nu” finanțării Ukrainei, dar lașitatea și servilismul lor sunt atât de mari încât n-au curajul să refuze cererile șefei comisiei europene. Toți au economiile ruinate datorită finanțării războiului Ukrainei. Respect Viktor Orban, respect Robert Fico!