Minoritarul și majoritarul unei cauze false

Politica românească a trăit și trăiește încă din false probleme. În loc să fim o țară care să funcționeze la adevăratul ei potențial general, preferăm să inventăm tot felul de realități socio-politice spre a evita lucrurile reale. Inițiatorii acestei stări de fapt sunt etichetați, pe drept, păpușari ai istoriei. În momente de criză, aceștia și-au luat rolul în serios, încheind, deseori, printr-un episod dramatic, urmare a unei prestații pe măsură. Nu întâmplător, în spatele acestor personaje s-au aflat și cei incriminați. Această uriașă afacere a majoritarului sau a minoritarului stă în spatele cetățeanului român, indiferent de etnie, obligându-l la o imensă notă de plată. România nu mai are de multă vreme, după severa aplicație comunistă, probleme cu majoritatea, ci cu minoritatea. Exercițiul de ostilitate și invectivă nu mai aparține decât minorității, care pare să nu fi înțeles că nimeni nu este deasupra. Nici minoritarul, nici majoritarul, nici vreun arbitru în ce-i privește.

Avem Constituție, ordine democratică, justiție. Avem tot ce ne trebuie, însă nimic nu funcționează decât la parametrii unui sfert din capacitatea legal proiectată. Există o plăcere, un mod de a fi paraleli firescului, de a căuta atribute acolo unde predomină obligații, încât actorii sociali vor să fie deasupra legii. Majoritarul se vede anihilat cam din același motive cu minoritarul. În schimb, ei au bune raporturi în poziția de distrugere a statului și averii publice. Majoritarul, luat de valul autosuficienței, nu are nici o problemă în a clarifica propria sa situație, raportată la Constituție, nu la minoritar. În condițiile create de evenimentele din ultimii 30 de ani, multe dintre ele provocate, minoritarul consideră că totul i se cuvine într-un joc în care nu apartența are o importanță. Mergând în continuare pe această linie trasată de alții, asupra spațiului public plutesc multe, prea multe pericole. În fapt, și minoritarul, și majoritarul au purtători de cuvânt pe care numai demagogia îi ține să nu cadă de pe utilajele propagandistice ale războiului politicianist.

Nu știu dacă mai există astăzi o țară în Europa unită unde majoritatea este realmente înfricoșată.

Recomanda 3
Ioan Vieru 1401 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Pe mine ma uimeste si ma revolta conceptia a ceea ce se cheama opozitie, referitoare la ” dictatura majoritatii „. Pai, nu asta e democratia? Cine-i de vina ca, in 2016, sustinatorii opozitiei s-au scarpinat in tuhas si s-au zbantuit in ” colective ” in loc sa se duca la vot? Cine i-a impiedicat? Acum, sa aiba rabdare pana la viitoarele alegeri, iar atunci sa se gandeasca bine pentru cine voteaza. Actiunile ilegale, cum a fost manifestatia ” pasnica ” de pe 10 august, sau ghiorlania de silele trecute din Parlament, nu vor avea succes. Si nici mofturile sasului n-au sanse. Ghinion!

  2. Noroc ca tara e condusa de oameni politici decenti si responsabili ca Mitraliera ,Flociordache sau Codrin Stefanescu,ca ce ne-am face…

  3. gloata nu are personalitate, are asociat gregarismul; când capul turmei nu mai reacţionează cum trebuie, ajung două-trei javre turbate, ca să împingă gloata spre prăoastie…în România, democraţia e reprezentată, la cel mai înalt nivel, de o turmă amorfă de vite veşnic flămânde şi de un măgar, care plimbă turma, după o logică proprie. Când măgarul nu mai poate lovi cu copita, şacalii de pe margine fac prăpăd în turma dezorientată…

  4. Vreti sau nu vreti ”asmutirea” opozitiei denumita ”minoritari” este facuta, sustinuta si incurajata de UE prin MCV, ambasadori/demnitarii lor prin afirmatii partinitoare/dusmanoase care-i incurajaza sa se manifeste agresiv si poate, numai cei specializati DICOT si alte institutii, pot sti daca sustinerea are si o baza materiala.Ironia face, in aceste zile, ca marirea din 1 dec. a salariului minim pe economie care trebuia sa ajute putin omul de rand sa treaca mai usor peste Sarbatori, cu acea 100 de lei primita in 15 ianuarie a fost amanata, pentru ca bogatii parlamentari ai opozitiei, sefii sindicatelor si patronii din alte zari ca ”minoritari” s-au opus. Ei vor trai fericiti cu o lingura de caviar gretos daca o indigestie nu le va tulbura desfraul…Poate in tara nu mai exista omul adevarat, dar unii sunt mult mai egoisti, mai rai decat altii si se pare ca sentimentul de ”minoritar” le atata partea intunecata incat nu mai vad lumina si nici umanismului din ei. Cineva voia sa stie de alte vremuri, desi n-am avut carnet eu am inteles ca in acea epoca s-a incaercat dezvoltarea constiintei umane, omul constiincios, ca nu a reusit in totalite este din cauza natyrii umane. Fiecare are darurile si lipsurile lui. Fiecare tinde sa fie mai mult sau mai putin om, atunci si azi. Poate nu intamplator uniii m-au poreclit Constiinta clasei, poate ei vedeau ceea ce simteam in mod firesc. N-am trait in timpul marilor santiere, dar cred ca unii au muncit cu pasiune si cu speranta intr-o lume mai buna. Azi multi nu vad decat banul si violenta verbala/fizica, acesta este idealul lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.