Mare vânzoleală la Cotroceni. CSAT se adună și se risipește neîncetat. Rușii se jură că n-au nici în clin nici în mânecă. Americanii la fel. Niște venusieni sunt la bătaie în plină stradă dar nici ei n-au nici o vină. Nu ei l-au răpit pe Mircea Badea. Un pictor din Pipera, cade de pe scară. Mai cade de pe scară un electrician. Din autobuzul patruzecișidoi. Un dirijor cade la Operă. Cade un arnăut în voluntari. De pe cal. Cad așa, vreo câteva mii, ca fulgerați. Cum să fie răpit Mircea Badea? Antena 3 e în mare criză. Un director de platou cade lat. Cade lat un consilier prezidențial. Mai cad niște bambine, un conțopist, vreo câțiva vardiști, niște scriitori de la Institutul Cultural Român, mă rog, lume cu ștaif, lume pestriță, lume de toate felurile, nu te pui. Cad așa, ca secerați de mitralieră, de supărare, un oftat și gata, căderea e iminentă. În Piața Chibrit, agitație. Agitație la Caracal, la Botoșani, la Reșița și Bârlad. Nu mai spun la Chișinău. Toată lumea îl iubește pe Mircea Badea. Într-un târziu, se zvonește că Pirandeli Mascarrino, șeful Brigăzilor Roșii din Milano, l-a înșfăcat pe Mircea Badea, să-l distreze numai pe el, așa e lumea asta, e sucită rău de tot. Andrei Pleșu, întrebat asupra cazului a zis că nițică moralia n-ar trebui să lipsească din actele noastre civice dar nimeni nu bagă de seamă adâncimea cuvintelor sale, lumea e zbuciumată, exaltată, pusă pe fapte mari. Se constituie un Front Național al Salvării lui Mircea Badea. Dan Voiculescu e ales președinte de onoare. Președintele Iohannis vrea să contribuie cu o sută de roni. Mai contribuie Ion Iliescu, Emil Constantinescu. Traian Băsescu face mișto de toată povestea și-l cheamă pe Coldea să rezolve cazul. Venusienii care au luat bătaie soră cu moartea în Pantelimon comunică telepatic, zău așa, cu planeta Venus și se aude că dintr-acolo, pe seară or să vină niște mafioți electromagnetici care or să ne caftească meserie, drept răzbunare intergalactică. La Academia Română, sunt dezbateri furtunoase pe tema lui î din a. Niște feroviari zic așa, cu jumătate de gură, că vor face o grevă. Cică se dau niște titluri de stat cu 28% dobândă pe an și lumea se bulucește la Fisc să întrebe ce și cum. Și uite-așa, viața merge înainte cu de toate pentru toți.
Mircea Badea a fost răpit de Brigăzile Roșii
Mare vânzoleală la Cotroceni. CSAT se adună și se risipește neîncetat. Rușii se jură că n-au nici în clin nici în mânecă.
Mare vânzoleală la Cotroceni. CSAT se adună și se risipește neîncetat. Rușii se jură că n-au nici în clin nici în mânecă.
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
popor de prosti ….asa sa fie ?nu este asa dar apare cate un talent din asta si ne contrazice …si mai gaseste si sustinatori …puteti bate campii la voi acasa …in baie …nu este valabil …daca nu vrei nu citesti …ptr ca trebuie intai sa citesti …sa ti dai seama de prostul clasei …