Mircea Băsescu a părăsit penitenciarul de la Poarta Albă

Mircea Băsescu a părăsit, luni după-amiaza, Peniteciarul de la Poarta Alba, după un an şi trei luni de închisoare, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA. Fratele fostului preşedinte a declarat că cel mai mult i-au lipsit copiii, transmite corespondentul MEDAIFAX.

La ieşirea din Peniteciarul Poarta Albă, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, nu a vrut să comenteze decizia eliberării sale condiţionate.

Întrebat ce i-a lipsit cel mai mult în perioada de detenţie, Mircea Băsescu a răspuns că i-a fost dor de copii.

Totodată, întrebat dacă se simte bine, acesta a răspuns afirmativ.
Tribunalul Constanţa a decis, luni, să respingă contestaţia DNA, iar Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întrunește condiţiile pentru eliberare condiționată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

Tribunalul Constanţa, în motivarea pe care a dat-o atunci când a admis contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, şi-a motivat decizia susținând că acesta nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de patru ani de închisoare şi-a atins scopul preventiv, în condiţiile în care șapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu.
Mircea Băsescu a fost închis la Penitenciarul de la Poarta Alba.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.