Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată, luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial, transmite MEDIAFAX.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi pe Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

„Inculpatul Băsescu Mircea a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei”, au arătat procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.