Mircea Geoană a vrut în septembrie să rupă USL

Vasile Bleotu, deputat PSD de Vâlcea, a declarat la un post local de televiziune că Mircea Geoană a făcut jocurile lui Traian Băsescu.

Deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Bleotu, a declarat vinerea trecută la o emisiune a postului local UNU TV că pe 4 septembrie a fost contactat de Mircea Geoană (cu care s-a întâlnit la o nuntă în localitatea Drăgăşani), care i-ar fi propus să-l sprijine pentru ruperea USL. Bleotu a mai dezvăluit că Mircea Geoană i-ar fi spus că preşedintele Traian Băsescu îl va pune premier dacă PSD rupe alianţa cu PNL. „Mircea Geoană mi-a promis că mă va pune ministru de Finanţe dacă va ajunge premier”, a mai spus Bleotu în emisiune. Social-democratul vâlcean a fost destul de critic şi la adresa altor colegi de partid, despre care a spus că „sunt şmecheri care joacă dublu”, el incriminându-i pe cei care s-au pronunţat în decembrie 2008 pentru intrarea PSD la guvernare.

Bleotu l-a votat pe Geoană la congres

Deputatul Vasile Bleotu a ieşit în evidenţă în 2009, când a fost vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind cheltuielile efectuate de ministrul Turismului, Elena Udrea. Alături de Ludovic Orban şi Aura Vasile, Bleotu a fost unul dintre cei mai activi membri ai comisiei. Contactat miercuri seara de cotidianul.ro, Bleotu nu a vrut să mai spună ceva în plus: „Am spus totul vineri. Este suficient”. Bleotu ne-a explicat unde trebuia concret să propună ruperea relaţiilor cu PNL. „Domnul Geoană îmi cerea să propun ruperea alianţei cu PNL, în prima zi din sesiunea de toamnă, la întâlnirea la Parlament a grupurilor PSD.”

De menţionat că la ultimul congres al PSD, deşi majoritatea delegaţiilor filialei Vâlcea au votat cu Victor Ponta, cinci delegaţi, printre care şi Bleotu, l-au votat pe Geoană.

Declaraţiile lui Vasile Bleotu le puteţi accesa aici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.