Mircea Geoană acuză pericolul bolşevizării PSD

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a vorbit luni, într-o declaraţie de presă susţinută la sediului Senatului României, despre problema proopunerii de exlcudere a sa din rândurile Partidului Social Democrat. Redăm, mai jos, principalele idei ale fostului preşedinte al social-democraţilor români:

# Trăiesc o uriaşă dezamăgire văzând că BPN, trecând peste faptul că nu există niciun temei, au continuat peocedura de excludere din PSD. Le este atât de frică de Geoană încât să nu aibă minima decenţă să mă invite.

# Poate că simplul fapt că exist, că vorbesc, că gândesc şi că mă comport ca un om politic matur. Îmi este teamă că în acest moment se închide capitolul în care democraţia în PSD era regula, şi nu excepţia.

# Pare să se întoarcă negura perioadei bolşevice în PSD.

# Nu m-a deranjat deloc gălăgia lui Ponta, ci tăcerea prietenilor mei. Unul câte unul vor fi executaţi.

# Dacă Ponta creează un astfel de scenariu, cum se va comporta dacă va ajunge preşedinte.

# Cred că gesturile din aceste zile sunt mai grave decât destinul politic al lui Geoană care va continua. Nu ştiu unde deocamdată. Dreptul la existenţă politică este al fiecărui cetăţean român.

# Am avut acest ton calm în dorinţa de a nu târâ partidul într-o zonă periculoasă, Văd că acum se încurajează o astfel de situaţie.

# Şase luni suspendat din partid pentru că am susţinut alianţa cu liberalii. Aceste gesturi nu rămân fără urmări. Cred că în acest moment această fărădelege reprezintă unul dintre cele mai triste momente ale acestui partid. Va fi consemnat ca un moment ruşinos.

# Modul la care au fost reduşi la tăcere oameni pe care îi credeam curajoşi, îmi arată că acest stil de management produce efecte. Nu va aduce performanţă electorală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.