Miron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat miercuri pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale.

Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Miron Mitrea a primit doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, la care se adaugă interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei, tot pe o durată de doi ani. Deputatul PSD a fost achitat în schimb pentru instigare la fals şi a mai dispus încetarea procesului penal în cazul său pentru uz de fals.

Tot în cazul lui Miron Mitrea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 169.000 lei, acesta având de plătit și 15.000 lei cheltuieli de judecată.

În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. În prezent, aceasta se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la șase ani în dosarul Trofeul Calității și patru ani în dosarul Zambaccian.

De asemenea, instanța supremă l-a condamnat pe Constantin Popescu, fost arhitect șef al orașului Voluntari, la două pedepse de cinci luni și două luni închisoare. Cele două pedepse au fost contopite cu o condamnare de trei ani închisoare, primită într-un alt dosar.

În acest dosar, Miron Mitea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al ISC.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.