Miruţă, propus șef la Apărare: Trebuie văzute studiile miniştrilor de prin ’90 încoace

Radu Miruţă a explicat că, deși nu are studii militare, consideră că are pregătirea necesară să preia conducerea Ministerului Apărării, după ce a fost propus pentru această funcție.

Miruţă, propus șef la Apărare: Trebuie văzute studiile miniştrilor de prin ’90 încoace

Radu Miruţă a explicat că, deși nu are studii militare, consideră că are pregătirea necesară să preia conducerea Ministerului Apărării, după ce a fost propus pentru această funcție.

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a comentat joi propunerea de a prelua portofoliul Ministerului Apărării, subliniind că, deși nu are studii militare, consideră că are calificările necesare pentru a face față provocărilor ministerului. Într-o emisiune de la Prima News, Miruţă a menționat că propunerea a venit din partea colegilor din conducerea USR, care l-au considerat apt să gestioneze provocările ministerului, având în vedere experiența sa în domeniul înzestrării Armatei Române prin programul SAFE.

„Ne-am uitat care sunt criteriile pentru ca ce se întâmplă la Ministerul Apărării să fie pus mai repede pe picioare, din perspectiva venirii unui nou ministru şi punctul comun între opţiunile pe care le aveam la USR a fost acea implicare în acel program de înzestrare al Armatei Române, SAFE, de care m-am ocupat. Cred, în estimarea mea, că în cele şase luni la Ministerul Economiei am arătat că pot să pun pe picioare o instituţie care nu prea funcţiona”, a afirmat Radu Miruţă.

Referindu-se la lipsa unui background în domeniul militar, ministrul Economiei a comentat: „Uitaţi-vă la studiile miniştrilor Apărării de prin 90 încoace şi uitaţi-vă şi la studiile mele şi fiecare poate să facă o comparaţie. Studiile pe care le am, acelea de inginerie software în comunicaţii, încadrează un profil tehnic”.

Oficialul a mai subliniat că există o dezbatere permanentă pe tema dacă Ministerul Apărării trebuie condus de un militar sau de un civil, argumentând că un civil ar putea adăuga o componentă de control politic asupra structurilor militare.

„Este dezbaterea dacă la apărare trebuie să fie un militar sau dacă la apărare trebuie să fie un civil care să compenseze puţin structura asta militară, din perspectiva controlului politic”, a declarat Miruţă.

Cine ar trebui să conducă Apărarea? Miruță e de părere că Ministerul Apărării ar trebui să beneficieze de un control politic

Referindu-se la structurile de securitate ale statului, ministrul a explicat că, la fel ca și în cazul serviciilor de informații, unde controlul este civil, Ministerul Apărării ar trebui să beneficieze de un control politic, chiar dacă militarii își fac „bine treaba”.

„Pe acelaşi principiu, sistemul român de informaţii, acest serviciu de secret de inteligenţă, este controlat civil. Militarii îşi fac bine treaba, însă trebuie din punctul meu de vedere să existe şi o răspundere politică asupra ceea ce se întâmplă cu sumele de bani gestionate de Ministerul Apărării într-o ţară membră NATO, la graniţă cu o altă ţară aflată în război. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Ministerul Apărării. Este doar de principiu condus politic”, a adăugat Miruţă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.