Misiune nouă pentru poliţiştii locali din Primăria Generală

Nicușor Dan a renunțat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din fața biroului său, pentru care erau repartizați cinci polițiști locali, zilnic. El a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane.

„Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avut astăzi (marți – n.r.) o întâlnire de lucru cu directorul general al Poliției Locale București, pentru eficientizarea activității acestei instituții din subordinea Primăriei Generale. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre operaționalizarea sprijinului pe care Primăria Municipiului București îl acordă Gărzii de Mediu în combaterea încălcărilor de mediu din Capitală. În acest scop, 20 de polițiști locali vor începe foarte curând să participe la acțiuni din teren, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu, pentru a depista și sancționa încălcarea legislației din acest domeniu”, anunță Primăria Generală a Capitalei.

PMB precizează că această contribuție a administrației locale bucureștene la activitățile Gărzii de Mediu a fost agreată la întâlnirea pe care primarul Nicușor Dan a avut-o cu ministrul Mediului, în urmă cu două săptămâni.

Potrivit sursei citate, primarul general a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane. Totodată, acesta a renunțat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din fața biroului său, pentru care erau repartizați cinci polițiști locali, zilnic, mai anunță PMB.

„Este nepotrivit ca o Primărie, unde cetățenii trebuie să aibă acces pentru rezolvarea problemelor curente, să fie păzită ca o cetate. Am promis că voi folosi personalul din instituțiile aflate în subordinea Primăriei la activități cu adevărat utile bucureștenilor. De acum, 20 de polițiști locali vor fi pe teren, împreună cu personalul de la Garda de Mediu. Sunt convins că vor face o treabă excelentă și își vor putea îndeplini misiunea de a asigura o viață mai bună cetățenilor. Eu, personal, nu am nevoie de pază la ușă, iar Primăria nu trebuie să fie o fortăreață, ci o instituție deschisă, cu activitate transparentă”, transmite Nicușor Dan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Am înțeles ideea, șefule, ești de-al nostru, dintre noi, pentru noi. De ce să te temi de cetățenii orașului în care ai ajuns în scaunul lui Pache Protopopescu (dacă ar vedea omul toți epigonii perindați prin biroul ăla, ar muri a doua oară).
    BĂ, DA APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ AVEM PÂNĂ LA URMĂ?? SAU TREBUIE SĂ O ADUCĂ POLIȚIA AIA LOCALĂ FĂRĂ BACALAUREAT??

  2. @Unul de pe-aici Pe tine te-a făcut Firea sa crezi ca apa calda vine dupa cat de bine sunt platiti din bugetul Primariei, ca sa se roage pentru apa calda, cei de la BOR, nu-i asa? Nu ba, trebuie schimbati vreo 1000 de km de țeavă. Sau ce, voiai sa-i schimbe intr-o luna?

  3. Se da bland primarul si uita cum a promis ca le rezolva el pe toate cu orban numai dacă ajunge primar. Acum se varietate ba de unaba de alta ba ca iarna nu-i ca vara si vom ingheta si nici apa calda nu are de unde.

  4. Se ocupa de maruntisuri,urmeaza reducerea femeiilor de serviciu,apoi liftierii…Daca tot se dă cocoș(ceea ce nu e) putea sa desfiinteze politia locala,că tot arde gazul de pomana pe bani multi si sporuri asemenea,să reduca schema de personal, putini si buni decat mulți și prosti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.