Mistere, secrete, thrilleruri captivante, atentate, policier, fantasy şi labirinturi francmasone

Taina pictorului

O poveste fascinantă care se întinde pe o perioadă de peste 70 de ani, scrisă în tradiţia unor romane precum „Căutătorii de scoici” de Rosamunde Pilcher. Secretele şi revelaţiile sunt la ordinea zilei în acest roman scris de Adèle Geras. Cronicarul de la „City Life” scria: „Atracţia pe care o exercită această carte asupra cititorului este în parte explicată de intriga complexă şi în parte de decorul exotic… Soarele mereu prezent, o casă şi o grădină minunate, haine de invidiat şi mâncare delicioasă servită cu fiecare ocazie”. Zoe Winfield, de la BCA, comenta: „Am fost complet absorbită de lumea de la Willow Court şi de vieţile Leonorei şi ale celor din familia ei. Adèle Geras a creat personaje strălucitoare, dar în acelaşi timp verosimile, care te atrag în lumea lor plină de rivalităţi, poveşti de dragoste romantice şi vieţi tragice. Emoţionantă şi fascinantă este cartea perfectă în care să evadezi”.

„E vară, şi pe amurgite, iar ea încă nu e în pat. Umbrele copacilor sunt negre pe pajişte şi trandafirii târzii au margini aurii. Trebuie să plece, să evadeze dincolo de covorul ţesut cu flori şi copaci strâmbi şi apoi uşa se deschide şi ea se află pe coridor, şi acolo e mereu întuneric, chiar şi când afară străluceşte soarele şi o linişte densă cuprinde tot spaţiul şi se întinde pe scări în jos şi ea coboară de pe o treaptă pe cealaltă în vârful picioarelor ca să nu o deranjeze. Picturile de pe pereţi se holbează la ea când trece pe lângă ele. Naturi moarte şi peisaje revarsă culori ciudate şi propria lumină în tăcere, iar portretele strigă după ea şi ea nu le aude. Podeaua din marmură din hol e ca o tablă de şah cu alb şi negru, şi ea are grijă să sară peste pătratele negre, pentru că, dacă nu o faci, cu siguranţă are să se întâmple ceva rău şi poate că tocmai a atins un pătrat negru în drum spre grădină… Trage de această pânză, şi ceva greu vine înspre ea, şi timpul se dilată atât de mult, încât momentul se prelungeşte la nesfârşit şi o faţă cu ochii sticloşi, deschişi şi piele palidă verzuie, şi părul complet desfăcut şi întinzându-se ca o buruiană îngrozitoare ce creşte într-o formă neregulată şi pluteşte pe apa argintie şi intră şi iese din gura deschisă, şi ea simte cum începe să strige, dar nu iese niciun sunet, şi se întoarce şi fuge înapoi spre casă”.

O familie extinsă se reuneşte la sfârşit de august pentru a sărbători împlinirea a 75 de ani de viaţă de către formidabila mater familias, Leonora.

Ea este fiica celebrului pictor edwardian Ethan Walsh, ale cărui picturi sunt păstrate la vila familiei. La petrecerea Leonorei vor fi prezente fiicele ei, Gwen şi Rilla, pe care le-a crescut singură, după ce a rămas văduvă la mai puţin de 30 de ani, fiica vitregă a Rillei, Beth, şi soţul cu cei trei copii ai lui Gwen, cu soţii şi iubiţii lor. Un outsider se alătură grupului: Sean Everard, un regizor de televiziune care face un documentar despre viaţa şi opera lui Ethan Walsh. Toate familiile au secretele şi partea lor întunecată, iar cea a Leonorei nu face excepţie. Înainte ca pavilionul să fie demontat şi toţi oaspeţii să plece pe drumurile lor, ies la lumină două evenimente şocante din trecut, care schimbă pentru totdeauna viaţa Leonorei şi a fiicei ei.

Mentorul

Profesor, trădător terorist. Trăim vremuri nesigure, terorismul face parte din viaţa noastră. Atât timp cât există undeva în lume un nebun cu o bombă şi o cauză de urmat, nu avem cum să schimbăm asta.

„Cincisprezece minute până la începerea spectacolului. Nu mă deranjează să aştept. Nu m-a deranjat niciodată. Vine la pachet. Să-mi omor timpul… Da, mă pricep la asta”.

Se spune că fulgerul nu loveşte niciodată de două ori în acelaşi loc. O zicală greşită.

Londra a fost bombardată pentru a doua oară în decurs de numai doi ani, dar de data aceasta, inamicul este mult mai aproape de casă. Paul Aston, un tânăr agent M16, este trimis la locul deflagraţiei să investigheze. Dar nimic în lume nu l-ar fi putut pregăti pentru scenele de groază şi devastare pe care le vede. Imagini care îi vor rămâne în minte pentru tot restul vieţii. Guvernul dă vina pe M16, M16 dă vina pe guvern, dar cumplitul adevăr din spatele scenelor difuzate de mass-media depăşeşte limitele imaginaţiei. Încet, înlăcrimatul Aston înlătură straturi de corupţie, de trădare şi de crimă pentru a descoperi vinovatul real. Cineva care cunoaşte toate trucurile, pentru că s-a confruntat cu orice truc. Cineva care manifestă o ură profundă, clocotitoare faţă de M16 şi nu se va da în lături de la nimic până nu îşi duce la îndeplinire răzbunarea. El este Mentorul.

Autorul Steve Jackson mărturiseşte: „Fiecare roman are nevoie de un «ce s-ar întâmpla dacă…?». Ce s-ar întâmpla dacă… ar fi un atac gen 9/11 septembrie în Marea Britanie? Ar fi acesta un punct de vedere suficient de puternic pentru a începe un roman? M-am gândit că da. Aveam nevoie de un eveniment care să pună romanul pe roate. Ceva major, ceva cutremurător şi, mai întâi de toate, trebuia să fiu plauzibil. Un atentat sinucigaş cu bombă la metrou, la o oră de vârf, părea să satisfacă aceste criterii. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că s-ar putea întâmpla cu adevărat… Dar ce se întâmplă dacă ficţiunea devine realitate? Pe repede înainte, spre 7 iulie 2005… Ziua a început ca oricare alta; fac o baie, iau micul dejun, pornesc computerul şi mă apuc de lucru. Şi apoi primesc un telefon. Era Karen. Mi-a spus să deschid televizorul la ştiri, se întâmplase ceva la metrou. Pe măsură ce evenimentele se desfăşurau am avut cea mai urâtă senzaţie de déjà vu din viaţa mea. Imaginile de pe ecran, lucrurile pe care le descriau reporterii, totul mi-era foarte familiar. Petrecusem luni întregi scriind despre asta, iar acum totul devenea realitate. Povestea se derula, şi era mai rău decât orice mi-aş fi putut imagina vreodată. Aici muriseră oameni cu adevărat. Oameni nevinovaţi a căror singură crimă a fost să se afle la locul nepotrivit în momentul nepotrivit”.

Soţul

Un nou thriller captivant, semnat de Dean Koontz.

„Un om începe să moară în momentul în care se naşte. Cei mai mulţi oameni trăiesc respingând ideea că moartea îi pândeşte la fiecare pas, până când, bătrâni şi foarte bolnavi, devin conştienţi de prezenţa morţii la căpătâiul lor. Până atunci, se gândise rareori la moarte. Un optimist înnăscut, facinat de frumuseţea naturii, pe care oamenii îl amuzau, el nu avea niciun motiv şi nu era genul care să se întrebe când şi cum avea să-i fie dovedită mortalitatea. Când totuşi asta s-a întâmplat, el era în genunchi. Mai avea de plantat treizeci de straturi de sporul casei roşu şi violet. Florile nu răspândeau niciun parfum, dar mirosul de pământ reavăn îl încânta. Clienţii lui, toţi proprietari pretenţioşi, preferau culorile vii: roşu, violet, galben intens, roz aprins. Nu acceptau florile albe sau foarte deschise la culoare. Pentru ei viaţa era intensă, iar culorile vii reflectau adevărul despre violenţa naturii. În dimineaţa aceea aparent obişnuită, dar de fapt spectaculoasă, soarele Californiei era ca o minge de unt”.

Ce-ai fi în stare să faci pentru dragoste? Să mori? Să ucizi?

„Soţia ta este în mâinile noastre. O poţi recupera în schimbul a două milioane de dolari, bani gheaţă”.

Grădinarul Mitchell Rafferty crede că este o glumă proastă. Tocmai planta nişte plante în curtea unui client când îi sună telefonul mobil. Iată-l acum într-o suburbie cât se poate de banală, într-o zi însorită de vară, purtând o conversaţie telefonică desprinsă parcă din cel mai mare coşmar al său. Oricine ar fi interlocutorul său, vorbeşte foarte serios. A răpit-o pe soţia lui Mitch şi a stabilit preţul răscumpărării. Nu îl interesează că firma de amenajări peisagistice deţinută de Mitch are numai doi anagajaţi şi niciun fel de posibilitate de a strânge suma respectivă. Este sigur că Mitch va găsi o soluţie. Dacă-şi iubeşte suficient de mult soţia…

Dar Mitch o iubeşte mai presus de propria viaţă. Are la dispoziţie 60 de ore ca să o dovedească. Între timp, trebuie să facă rost de cele două milioane. Ar da însă şi mai mult, ar da orice.

Setea

Volumul semnat de Carrie Jones, o tânără autoare americană de ficţiune pentru tineri, publicat în 2008, s-a dovedit a fi de un real succes propulsând-o în rândurile celor mai bine primiţi autori ai acestui gen.

O poveste despre sacrificii plină de suspans. Tatăl vitreg al Zarei a murit, mama ei nu poate avea grijă de ea, aşa că ajunge să locuiască cu bunicii într-un mic orăşel în Maine. Nick, un vârcolac chipeş, îi salvează viaţa dintr-un accident de maşină, iar pe de altă parte, ceva pare să se înfiripe între ea şi eminentul Ian, un coleg de liceu. Din păcate, pe urmele Zarei se află o prezenţă malefică, un rege al spiriduşilor. Iar acesta nu e deloc o creatură inofensivă şi delicată. Atunci când regele nu are de partea sa o regină mai mult timp, dorinţa lui e una singură. Să-şi satisfacă setea de sânge uman curmând vieţile celor doi la care Zara ţine. Se va preda ea oare în faţa acestui pseudo-vampir pentru a-i salva pe cei iubiţi?

Fotofobia. Teama de fobii. „Toată lumea se teme de ceva, nu-i aşa? Asta-i preocuparea mea. Colecţionez fobii, aşa cum unii colecţionează timbre şi, chiar dacă par mai ciudată decât sunt în realitate, asta îmi face plăcere. Teama. Fobiile. De pildă, spaimele obişnuite. Mulţi se tem de înălţimi, de lifturi sau de păianjeni. Astea-s plictisitoare. Mie îmi plac fobiile neobişnuite, cum ar fi Nelofobia, teama de sticlă… Urăsc avioanele pentru că stai cu ochii holbaţi în cer şi te năpădesc tot soiul de gânduri de care te-ai putea lipsi. Memofobia e o frică reală. N-am născocit-o eu. Jur. Se întâmplă să-ţi fie teamă de propriile amintiri. Ar fi minunat să-ţi poţi stăvili gândurile apăsând un simplu buton, dar un asemenea buton nu s-a inventat încă… Cu toţii avem temeri, nu-i aşa? Dar câţi dintre noi au teama mea? Destui, se pare. Fiindcă există un nume pentru ea. Autofobia: teama de sine însuşi”.

Răzbunarea strămoşilor

Oisin McGann s-a născut la Dublin şi încă din copilărie a manifestat un interes deosebit pentru desen şi literatură. După ce şi-a început cariera de grafician a lucrat în publicitate, însă în cele din urmă s-a reorientat spre pasiunea sa pentru scris. Din 2003 până în prezent i-au fost publicate 19 titluri de ficţiune pentru copii şi tineret, gravitând între policier şi fantasy, multe dintre ele ilustrate chiar de autor.

Este secolul al XIX-lea şi Imperiul Britanic începe să îşi piardă puterea şi să fie înlocuit de imperii private uriaşe. Unul dintre cele mai importante este controlat de familia Wildenstern. Fratele cel mai mare al lui Nate Wildenstern moare în condiţii suspecte, Nate este acuzat şi intră în conflict cu ceilalţi membri ai familiei. Ei se bucură de puteri supranaturale şi consideră acceptabil să ucizi pentru a avansa. Încercând să descopere ucigaşul fratelui său, el va trebui să înfrunte şi animalele-maşină, creaturi uimitoare care pot fi întâlnite oriunde.

„Francis Noonan îşi târa picioarele de-a lungul străzi Sackville îndreptându-se spre casă. Luminile caselor erau stinse în cea mai mare parte, iar strada îşi pierduse strălucirea făcând loc întunericului. Chiar şi cârciumile erau liniştite la ora aceea. Coloana lui Nelson se înălţă spre cerul nopţii, iar el se uită la Hotelul Imperial, cea mai luminoasă clădire de pe stradă. Îi amintea de vremurile în care el şi băieţandrii de vârsta lui îşi pierdeau vremea într-un colţ privindu-i pe domnii şi doamnele care mergeau ţanţoşi ca păunii; râdeau când filfizonii trebuiau să traverseze străzile lăturalnice jegoase, păşind de parcă ar fi trecut un râu, încercând să nu-şi păteze cu noroi ţoalele preţioase”.

Într-o lume în care maşinile cutreieră precum animalele sălbatice, chiar şi morţii sunt o ameninţare.

Simbolurile gradelor de perfecţie şi ale ordinelor de înţelepciune

Această nouă prezentare a simbolurilor masoneriei îşi propune printre altele să-l conducă pe cititor în lumea limbajului analogic universal care leagă între ele multiplele aspecte ale realităţii ce ne înconjoară. Simbolurile nu sunt cu nimic constrângătoare. Ele incită la descoperire, înţelegere şi meditaţie.

„Cetăţean al lumii întregi, masonul autentic şi universal nu e nicăieri străin, el vorbeşte şi se face înţeles, poate fi recunoscut după semne ce nu dau greş nicicând şi, mai mult, după virtuţile sale”, astfel este descris portretul unui mason autentic de către Irene Mainguy.

Acest volum mai are scopul de a fi spre ajutorul oricărui mason în descoperirea bogăţiei tradiţiei, de a-i fi călăuză în cercetarea şi aprofundarea uneltelor primite la iniţiere şi pe parcursul trecerii de la un grad la altul. Un studiu atât de pasionant nu s-ar putea lipsi totuşi de o metodă de lucru riguroasă şi nici de serioasele eforturi de reflecţie.

„Gradele Înalte” au fost practicate cu întârziere în Anglia, unde francmasoneria speculativă a apărut către 1720, însă, începând cu mijlocul veacului al XVIII-lea, au fost răspândite şi în celelalte ţări ale Europei continentale, mai cu seamă în Franţa. Ca instituţie, francmasoneria are o caracteristică fundamentală şi esenţială, şi anume, capacitatea ei de a se adapta unor medii sociale şi politice foarte diferite. La început, în Anglia, la Londra, apoi la Bristol, Nordich şi în alte centre orăşeneşti şi comerciale importante, Lojile Societăţii Francmasonilor includ reprezentanţi ai micii burghezii, negustori şi meşteşugari. Preţuirea pentru lucrul bine făcut este un ecou al moralei ilustrate în Vechiul Testament. O valoroasă călăuză o constituie manuscrisele cunoscute sub denumirea de „Vechi Instrucţiuni”, în care sunt definite drepturile şi îndatoririle masonilor. Termenul francmason apare în texte anterioare anului 1717, în care desemnează persoane şi niciodată o instituţie.

În procesul trecerii francmasoneriei spre Franţa şi spre alte ţări nu s-a transmis niciun text de ritual scris, Marea Lojă considerând că transmiterea orală îndătinată înlăuntrul ei era cunoscută şi aplicată în toate celelalte ţări. În 1730, în Anglia nu exista cenzura presei şi a tipăriturilor, asociaţiile se constituiau liber şi, cu câteva excepţii, se manifesta toleranţa religioasă, iar persecuţiile religioase dispar la sfârşitul veacului al XVII-lea, când se constată că diversitatea religiilor nu aduce atingere siguranţei statului. Astfel că întrunirile francmasonilor sau ale altor asociaţii nu trebuiau nici autorizate, nici controlate. Francmasonii sunt de atunci îndreptăţiţi să-şi păzească secretul, căci nimeni nu putea bănui o atât de onorabilă asociaţie de complot sau de activităţi de nemărturisit.

„Gradele Înalte” se organizează de la apariţia lor după modelul societăţii civile cu raporturile ei ierarhice. O deosebire esenţială totuşi există: în francmasonerie, rangul, gradul şi funcţia sunt atribuite după merit, şi nu după obârşia socială. Francmasoneria contează ca o grupare în care aspiraţia socială poate deveni realitate. Istoria constituirii „Gradelor Înalte” a fost abordată de mai mulţi autori. Ritualurile sunt cunoscute şi există numeroase versiuni ale acestora, ele se aseamănă şi se deosebesc în funcţie de modul de interpretare a simbolurilor, astfel încât să răspundă preferinţei şi nivelului de pregătire a fiecăruia. Cert este că într-un labirint simbolic atât de complex nu poţi pătrunde fără o călăuză care să-ţi ofere explicaţiile logice şi convingătoare. Majoritatea acestor Grade sunt active şi dezvoltă povestiri fantastice şi captivante ce impun cunoaşterea semnificaţiilor simbolice prin care acţiunile se leagă devenind coerente. Fiecare Grad reprezintă o lume în sine.

Lucrarea de faţă, aparţinând lui Irène Mainguy, are doar scopul de a trezi în cititor interesul de a căuta mai departe şi de a-i oferi căi de investigaţie. Gradele de perfecţie îndeamnă la meditaţie. Fiecare simbol serveşte drept cheie şi îşi găseşte locul său în ansamblul învăţăturii iniţiatice.