Mita la polițiști: brazi de Crăciun și băutură

Șase polițiști de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Maramureș sunt acuzați că au luat mită brazi de Crăciun, mâncare și băutură. Ei au fost arestați preventiv, joi, de Tribunalul Maramureș pentru de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

Magistrații Tribunalului Maramureș arată că în perioada octombrie – decembrie 2019 cei șase agenți de poliție de la Serviciul Rutier al IPJ au acceptat bani şi alte foloase necuvenite – brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice, oferite de diverşi șoferi opriţi în trafic pentru control, în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, sau chiar au pretins aceste foloase necuvenite.

Cei șase polițiști au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş de arestare preventivă, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj.

Judecătorii arată că în luna decembrie a anului 2019, cu prilejul întocmirii unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, doi dintre polițiști au reţinut alte stări de fapt decât cele constatate, pentru a evita aplicarea anumitor sancţiuni.

De asemenea, tot în decembrie 2019, unul dintre agenți nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Lucrurile astea se întâmplă atunci când nu există o mână de fier în fruntea ministerului! Vela trimite lumea cu lumânări la babe iar prin vămi se trece cu spăgi de sute de euro mai ales acum cu covid-ul. Cetățeni moldoveni, deși nu au dreptul sa intre in românia contra unei sume intră linistit. La fel fac si angajații dsp-urilor

  2. Saracii, foame mare ! Mie mai ca mi se face si mila de amaritii astia, cred ca daca le arunci un codru de piine pe geamul masinii se incaiera ca gladiatorii pe el ! (imi amintesc cum, venind din strainatate prin anii ’90, spre Bucuresti, am fost oprit prin centrul Pitesti-ului de niste gabori in Dacie. Aratau de parca erau iesiti din canale, cu punga de aurolac in mina, dar se pusesera la pinda, la infractiuni inventate ! Cica luasem un stop pe galben, crima mare ! Amenda, bineinteles, da’ eu nu mai aveam in buzunar decit niste maruntis, cit sa ajung acasa ! Aveam niste ciocolata in portbagaj, sa duc si eu la neamuri, si le-am oferit discret una … spre mirarea mea, cu prestanta si mindrie, nu stiu de ce m-au refuzat …)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.