Un nou miting pentru susţinerea reconstituirii AIE va avea loc duminică la Chişinău, participanţii cerându-i liderului Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, să renunţe la negocierile cu Partidul Comuniştilor şi să accepte un compromis cu celelalte două partide, relatează PRO TV Chişinău, potrivit Mediafax.
Duminica trecută, sute de persoane s-au reunit în centrul capitalei şi i-au cerut liderului Partidului Democrat să ia mai repede o decizie privind formarea unei alianţe. Mitingul a fost organizat de forumul civic Pro Europa, constituit din mai multe organizaţii neguvernamentale, pentru susţinerea AIE 2. Organizatorii acţiunii afirmă că vor continua seria de manifestaţii şi în următoarele săptămâni, pentru a cere întreruperea negocierilor dintre PDM şi PCRM.
Participanţii, dotaţi cu steaguri şi pancarte pe care scria „Avem încredere în PD”, au îndemnat populaţia să susţină alianţa dintre PDM şi PCRM. Tinerii manifestanţi au vorbit doar în limba rusă şi au împărţit panglici ale Sfântului Gheorghe în semn de victorie.
Potrivit unor informaţii, liderii PDM şi PL s-au întrunit la ora 10.00 pentru a discuta ultimele detalii înainte de întâlnirea cu PLDM.