Mitocanii pioşi

Vom intra în săptămâna circului mediatic în care toată lumea politică precum şi aceea din zona afacerilor rarefiate vor trece mari credincioşi aruncând pomană plebei, pomană de moment, care nu rezolvă problemele profunde. Vom vedea mulţimea de pârlaci şi drângăleţi politici înghesuindu-se prin biserici centrale sau aparent izolate, amestecându-se cu anonimii muritori de foame şi bătând mătănii, îngăimând onomatopeic, mimând gesturi şi atitudini, să dea bine în poză cu mulţimea.Mulţimea, la rândul ei, acceptă acest joc batjocoritor. Calicii acceptă osciorul aruncat de marii bandiţi ai momentului. Sărăcimea se complace în lipsa proiectelor sociale de profunzime, preferând pacheţelele aruncate din vârful degetelor. Sărăcimea nu se mai revoltă. Se creează o conexiune de nesesizat în afara sărbătorilor, între calicii sus-puşi şi calicii de jos, din lumea dezordonată a neputinţelor sociale. Mitocanii de sus îi miluiesc pe mitocanii de jos.

Trăim asemenea unor cadavre în vid care mărşăluiesc însingurate prin vintrele unei uriaşe biserici negre. Trăim într-o ţară unde oamenii nu-şi mai rostesc cuvinte, ci le înghit, iar tinerii au chipuri încruntate, posomorâte, ostile… pentru că nu mai au nici o revendicare în afară de aceea de a refuza totul. Trăim într-o ţară unde oamenii nu mai ştiu dacă mai trăiesc sau dacă au murit într-un cândva şi au devenit, fără să o ştie, biete vertebrate în stare gazoasă.

Toţi hăhăitorii care vor coborî din turnul lor de fildeş se vor plimba hlizându-se cu elita noastră împăiată şi vor privi cu detaşare flegmatică la îmbulzeala mulţimii pentru osciorul aruncat.

Dincolo de asta va rămâne aspectul jalnic de după sărbători, când disponibilizările, şomajul, joaca cu vieţile noastre vor căpăta accente groteşti. Un grotesc gotic, de thriller interzis până şi înţelegerii adulţilor. Grecia şi Portugalia, ţări cu mare potenţial turistic, sunt în faliment. România şi-a pierdut potenţialul de a lupta. Mitocanii au devenit pioşi, iar pioşenia lor convine de minune celor care o propovăduiesc, folosindu-se de ea în numele bunătăţii noastre milenare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.