Mitralieră azvârle două bombe

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și „Mitralieră”, i-a atacat vineri dur pe doi contestatari ai lui Liviu Dragnea.

Rădulescu l-a acuzat vineri pe vicepreședintele partidului Adrian Țuțuianu, unul dintre semnatarii scrisorii împotriva lui Liviu Dragnea și fost președinte al Comisiei de control SRI, că a acceptat un sistem de înregistrare Serviciului în sediul partidului.

„Există o persoană…. De azi încolo nu o să mai fiu prieten cu ei. E total împotriva misiunii date de electorat. Domnul Țuțuianu să spună dânsul unde (supraveghere SRI sediul Kiseleff – n.r.). Trebuie să ne spună de ce au fost protocoalele legale”, a declarat Rădulescu, convertit mai nou în susținător al lui Dragnea.

Afirmația a fost făcută în contextul în care jurnaliștii au întrebat la cine făcea referire când vorbea, în postarea de pe Facebook despre sistem de supraveghere SRI în sediul din Kiseleff.

„Ce, ati crezut ca va lasa Iohanis la guvernare pe voi , numai sa il dați jos pe președinte ? Sau ca ne pacăliți pe noi cu scrisoarea ca sa blocați toate modificările la legile justiției , la codurile penal și de procedura penală , pentru anularea protocoalelor și blocați amnistia și grațierea , la comanda statului paralel ? Cum sa puneți pe unul , care accepta sistem de înregistrare SRI in sediul Psd -ului și e denunțător intr-un dosar , sa semneze scrisori in care sa ne spună ca din cauza lui Liviu Dragnea nu vor trece aceste modificări ?”, a scris Rădulescu, cu o zi înainte, pe Facebook.

Rădulescu l-a mitraliat și pe primarul Sectorului 3 Robert Negoiță, susținând că procurori mănâncă la hotelul lui.

„Am înțeles că marele primar al Sectorului 3 a făcut o declarație la venirea lui în CEx față de persoana mea și ca să clarificăm odată treaba asta vreau să transmit prin intermediul vostru că dacă eu am terminat șef de serie la Medicină înainte de 1989 și el a făcut bacalaureatul la 30 de ani pentru că înainte punea mochete pe jos, să spună televiziunilor și oamenilor câți procurori DNA mănâncă la el acolo la Rin Grand Hotel și să spună de dosarul lui de 20 de milioane de euro evaziune fiscală pe care a făcut-o el și companiile lui. Deci el este un nimeni, acest băiețaș și pentru că el a făcut această declarație, eu o să-i cer în viitorul CEx, pentru că acum nu pot să-i cer, dar vă promit că o să-i să i se retragă sprijinul din funcția pe care i-am dat-o noi, partidul, de președinte pe toate municipiile PSD. El nu merită nici această funcție, nu merită să ne reprezinte pe noi, nu merită să fie primar din partea PSD. Am înțeles că a declarat că el nu este primarul PSD, este un primar al locuitorilor Sectorului 3 și așa îi dăm ocazia să rămână primarul Sectorului 3 fără să mai fie primar PSD și să se ducă în Piața Victoriei să facă miting cu cei care strigă împotriva noastră ciuma roșie și știți voi ce”, a afirmat Rădulescu, în timpul CexN al PSD.

În ceea ce privește acuzațiile conform cărora Negoiță s-ar fi întâlnit la hotel cu procurori, acesta a mai precizat:

„Le am de unde le am, dar o să vă dăm și fotografii, ca să vedeți cine mănâncă la el acolo, cum își închide dosarele domnul Negoiță, probabil, și să spună despre dosarul de evaziune fiscală de 20 de milioane de euro. Asta trebuie să spună presei. Dosarul este public, se știe de el, dar poate vrea să și-l închidă. Și probabil de-asta a și ieșit împotriva președintelui Liviu Dragnea, că altfel nu-nțeleg ieșirile lui. El a făcut niște afirmații grave, și anume că el nu este primarul PSD, ci este primarul locuitorilor din Sectorului 3, și că vrea să meargă la miting împotriva ticăloșilor, adică noi suntem ticăloșii și el e ăla emancipatul, și noi ticăloșii facem această stare să meargă oamenii în piață. Pentru mine e zero barat, e prea mic pentru mine ca să vorbesc cu el. E un nimeni, pentru că dacă la 30 de ani a făcut bacalaureatul, vă dați seama ce personalitate marcantă a partidului nostru este Robert Negoiță”.

Înaintea începerii Comitetului Executiv Național al PSD, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, l-a criticat pe Cătălin Rădulescu, numindu-l „nimeni”.

Întrebat cum comentează afirmațiile lui Cătălin Rădulescu, potrivit cărora cei care îl contestă pe Liviu Dragnea s-ar putea să iasă din CEx cam „șifonați”, Robert Negoiță a răspuns: „Îmi dați voie să nu comentez ce spun unii și alți indivizi. Nu are nicio legătură cu subiectul acesta”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioana Radu 8515 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult deputatul AKM-47. Adicatelea, jihadistii din PSD ar trebui trasi in teapa precum ii tragea in teapa Vlad Tepes pe otomanii care si-au scuturat papaucii de praf la plecarea din Targoviste. Si nu numai ca si-au scuturat papucii de praf dar au blestemat Targovistea! Alo domnul Tutuianu, ai un loc in turnul Chindiei!

  2. Deci statul paralel a recrutat din PSD un tractorist (Stanescu), un mochetar/parchetar (Negoita) si-a-ncercat sa dreaga busuiocul c-o prompterista (Firea). Asta ca sa intelegem (sub)nivelul statului paralel (deep state).

  3. Mitraliera Radulescu asta se considera semi-burghez. In realitate el este doar semi-om, un biet maimutoi isteric.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.