Moartea șocantă a unui fost preşedinte: „Nu putea auzi nimeni…”

UPDATE Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit luni, la vârsta de 67 de ani, după ce a leșinat în instanţă.
Potrivit Televiziunii de stat din Egipt, citată de agenţia Reuters, Mohamed Morsi a leşinat în sala instanţei judiciare şi a murit în scurt timp.
Mohamed Morsi a fost preşedinte al Egiptului în perioada iunie 2012-iulie 2013, fiind înlăturat de la putere în cursul unei lovituri de stat militare şi succedat de generalul Abdel Fattah el-Sisi. Mohamed Morsi ispăşea deja o condamnare la şapte ani de închisoare pentru presupusa falsificare a dosarului de candidat în cursa prezidenţială din anul 2012.
Mohamed Morsi era vizat de numeroase alte acuzaţii, inclusiv instigare la reprimarea protestelor şi spionaj.

Mohammed Sudan, un lider al filialei din Londra a mişcării Fraţii Musulmani, a atribuit Administraţiei penitenciarelor din Egipt vina pentru decesul fostului preşedinte Mohamed Morsi, relatează agenţia Associated Press.
„La procese, era ţinut în cuşti din geamuri. Nu putea auzi nimeni şi nu se ştia ce se întâmpla cu el. Nu mai primise vizite de multe luni, de aproape un an. S-a plâns de multe ori că nu primea medicamente. Aceasta este crimă cu premeditare, este o moarte lentă”, a declarat Mohammed Sudan.
Un oficial din cadrul sistemului judiciar a declarat că, înainte de a leşina, Mohamed Morsi a cerut să vorbească în instanţă. Judecătorul i-a acordat permisiunea, iar Morsi a ţinut un discurs în care a semnalat că are „multe secrete” care i-ar facilita eliberarea dacă le-ar spune, subliniind însă că nu le poate dezvălui deoarece ar afecta securitatea naţională a Egiptului.
Conform unor surse judiciare, Morsi a leşinat în instanţă, medicii au încercat resuscitarea, iar decesul a fost constatat la spital. „A vorbit în faţa judecătorului 20 de minute, a devenit foarte agitat şi a leşinat. A fost transportat de urgenţă la spital, dar a murit”, a declarat o persoană care s-a aflat în instanţă.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că vinovați pentru moartea lui Mohamed Morsi, sunt „tiranii” din Egipt, informează AFP.

„Istoria nu va uita niciodată tiranii care l-au condus către moarte, punându-l în închisoare şi ameninţând să-l execute”, a declarat Erdogan, un aliat apropiat al lui Morsi. El a mai declarat că Morsi este „un martir”.

Și emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, a reacționat după moartea lui Morsi. „Am primit cu profundă durere vestea morții subite a fostului președinte, dr. Mohamed Morsi”, a postat acesta pe Twitter.

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a publicat un comunicat prin care a susținut că Morsi a murit „după o luptă intensă dusă în slujba Egiptului și a oamenilor săi, dar și pentru cauza palestiniană, în contextul luptei cu dușmanii sioniști”.

Tot luni, fiul lui Morsi, Abdullah Mohamed Morsi, a declarat pentru Reuters că autoritățile egiptene refuză să permită ca fostul președinte să fie îngropat în cimitirul familiei sale. El a mai declarat că familia nu știe unde se află trupul neînsuflețit al lui Morsi, iar singurul contact între familia fostului președinte și autoritățile egiptene a avut loc prin intermediul avocaților familiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

6 Comentarii

  1. Numai in tarile din lumea a treia! Numai intre inveninatii care nu mai au un dram de umanitate! Numai in tarile din lumea a treia putea muri Slobodan Milosevici, dupa zece ani de incarcerare la Haga, cand omul se plangea ca nu-l mai lasa sa-si ia medicamentele pentru diabet si probleme cardiace garzile din inchisoare, pe motiv ca s-ar putea sinucide cu pastilele alea si spunea clar ca, de fapt, este asasinat cu buna stiinta. Numai in „Lumea a Treia”, la zece ani dupa moartea lui Milosevici „Inalta Curte de la Haga” a dat verdictul de…..”nevinovat” pentru Slobodan Milosevici. Cine-i mai da pastilele retroactiv? Ce se intampla in Lumea Araba, ce se intampla in „Lumea noastra”, ce putem face….mnoah! stiti si voi, daca la HAGA se intampla astefel de lucruri. Traim intr-o lume tembela-rau. Mult mai tembela decat aia a lui Hitler, Leopold I sau Stalin

  2. Interesant e ca Morsi a fost ales prin alegeri libere, dupa ce tovarasul Obama, care stia politica externa cum stiu eu snooker, subestimase nepermis forta Fratiei Musulmane in Egipt dupa iesirea din scena a lui Mubarak. Cazul lui Morsi ilustreaza perfect ,,butada” tovarasei Pruna Raluca, care zicea ca ,,drepturile omului sunt un lux”. Din pacate, drepturile omului sunt doar un discurs post-colonial in foarte multe tari.

  3. Mubarak nu a iesit din scena ci a fost eliminat de USA, [ca si Ianukovici in Ucraina , ca si Milosevici in Yugoslavia] fiindca era prea puternic si nu mai juca cum canta Washingtonul si Tel Aviv-ul!
    Morsi a venit din USA si a fost plantat de CIA ca sa distruga Egiptul exact cum Yeltin a distrus Rusia!

  4. Nu-i o moarte socanta ci o moarte binevenita ! A fost un criminal odios , seful organizatiei criminale Fratii musulmani . In perioada cand a fost presedinte al Egiptului ,oamenii lui Morsi puneau in fiecare duminica bombe la bisericile crestine copte , ucigand mii de oameni nevinovati doar pt faptul ca erau crestini !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.