Moldova la 35 de ani. Nevoia de România și Europa

La 27 august 2026, Republica Moldova împlinește 35 de ani de la proclamarea independenței. În 1991, votul Parlamentului a însemnat desprinderea juridică de Uniunea Sovietică și recuperarea dreptului de a-și decide singură viitorul. Trei decenii și jumătate mai târziu, bilanțul este contradictoriu. Statul a supraviețuit, și-a consolidat instituțiile și a rezistat unor crize succesive, dar independența sa rămâne vulnerabilă economic, energetic și militar.

Republica Moldova a petrecut prea mult timp într-o zonă gri. Suficient de departe de Rusia pentru a fi pedepsită, dar insuficient de integrată în Occident pentru a fi protejată pe deplin. Invazia rusă, șantajul energetic, propaganda și ingerințele electorale au demonstrat că suveranitatea nu este garantată doar de un drapel și de un loc la Organizația Națiunilor Unite. Ea depinde de instituții capabile, de o economie conectată la piețe stabile și de parteneri care intervin înainte ca vulnerabilitățile să devină catastrofe.

De aceea, la 35 de ani, R.Moldova are nevoie de România. Nu pentru a fi administrată de București și nici pentru ca identitatea sa civică să fie anulată, ci pentru a nu mai putea fi șantajată de Moscova. România este legătura sa directă cu spațiul european, prin limbă, infrastructură, energie, educație și sprijin diplomatic.

Promisiunea UE

Necesitatea Europei nu este una sentimentală, ci una de supraviețuire și modernizare. În iunie 2026, Uniunea Europeană și Republica Moldova au deschis negocierile pe clusterul „Valori fundamentale”, care include statul de drept, justiția, administrația publică și funcționarea economiei de piață. În iulie a fost deschis și clusterul privind relațiile externe, politica de securitate și apărare. Aceste etape arată că integrarea europeană a trecut de la declarații la o negociere concretă, bazată pe reforme și rezultate.

Europa îi oferă Moldovei cadrul în care independența poate deveni funcțională. Aderarea nu va rezolva automat corupția, sărăcia sau slăbiciunea instituțiilor, dar obligă statul să construiască reguli mai stabile și să reducă spațiul arbitrarului politic. Piața europeană, investițiile, libera circulație și convergența legislativă pot transforma Republica Moldova dintr-o periferie disputată într-un stat predictibil.

Alternativa nu este păstrarea confortabilă a neutralității între Est și Vest. În realitate, alternativa este revenirea într-o zonă de influență rusească, unde energia, comerțul, informația și separatismul sunt folosite ca instrumente de control. Viitorul european trebuie tratat, așadar, nu ca proiectul unui partid, ci ca o politică de stat ireversibilă.

1991, anul în care România nu a trecut Prutul

Apărarea României începe la Chișinău

Pentru România, sprijinirea Republicii Moldova nu este un gest caritabil, ci o investiție în propria securitate. Un stat moldovean stabil, conectat energetic la România și integrat în mecanismele europene reduce spațiul de acțiune al Rusiei la frontiera Uniunii Europene și a NATO. Invers, o Moldovă destabilizată ar aduce mai aproape de Prut operațiuni informaționale și presiuni militare.

Bucureștiul trebuie să treacă de la sprijinul afectiv la o strategie multianuală. Aceasta trebuie să includă finalizarea interconectărilor electrice, investiții în infrastructură, cooperare cibernetică, susținerea presei independente și consolidarea capacității de apărare. Oficialii celor două state au recunoscut că infrastructura energetică și conectivitatea sunt vitale pentru securitatea comună.

România trebuie să rămână avocatul Chișinăului în Uniunea Europeană, dar fără paternalism și fără a transforma sprijinul într-un instrument politic.

La 35 de ani, miza nu mai este simpla conservare a statului, ci ieșirea sa definitivă din provizorat. Independența Moldovei va fi sigură atunci când Rusia nu o va mai putea condiționa, Europa nu va mai fi doar o aspirație, iar România va înțelege că Prutul este o frontieră politică, nu una de securitate.