„Moldova – perla Europei moderne”

„Moldova – perla Europei moderne”. Așa se numește un briefing care ar urma să fie organizat la Hong Kong, China, la 22 martie curent, cu participarea autorităților de la Chișinău, scrie cotidianul.md.
„Evenimentul este organizat de compania Henley & Partners, care face parte din consorțiul care se ocupă de elaborarea, implementarea și promovarea internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova“, mai scriu colegii de la cotidianul.md.

„Deținătorii pașapoartelor moldovenești au dreptul să intre fără viză sau să obțină viza la sosire în peste 120 de țări ale lumii, inclusiv Rusia, Turcia și țările din spațiul Schengen. Contribuția minimă pentru obținerea cetățeniei este de numai 100.000 euro din partea solicitantului. Cetățenia este transmisă generațiilor viitoare”, se arată în anunț.

La eveniment ar urma să participe și să vorbească despre programul cetățeniei moldovenești prin investiții secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova Vitalie Iurcu și șeful programului Iulia Petuhova.

Potrivit site-ului Henley & Partners, evenimente similare, cu participarea celor doi moldoveni sunt programate în perioada martie-aprilie și Zurich (Elveția), Bangkok (Thailanda), Manila (Filipine), Singapore și Ho Chi Minh City (Vietnam).

Menționăm că Ministerul Economiei și Infrastructurii a semnat, 11 iulie 2018, contractul cu un consorțiu format din companiile MIC Holding LLC, Henley & Partners Holdings Ltd, Henley & Partners Government Services Ltd și Henley & Partners International Ltd care va implementa Programul de dobândire a cetățeniei prin investiție, aprobat de autoritățile Republicii Moldova.

Amintim că, la începutul lunii noiembrie 2018 o delegație a Republicii Moldova, în frunte cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a lansat la Dubai, Emiratele Arabe Unite (EAU), Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Probabil sunt mai multi spioni care stau la coada sa obtina cetatenia bietei noastre Moldova Hong-Kong!Sa enumar interesatii :Israel,Rusia,China,Afganistan,Siria,etc S-a dus vestea in lume ca moldovenii sunt fraieri si rabdatori. intrebati la tovarasul Dumitru Pauker-Buzatu,toje moldovanski

  2. Jmekeri moldovenii (sau mai degraba cine i-a sfatuit!
    Daca pt putinele facilitati ale moldovei ( si saracia de acolo)se cer 100.000 E, cetatenia romaneasca ar trebui sa coste cel putin 500000E- avem nevoie doar de sfetnici buni!

  3. Nu le ajung găgăuzii, calmucii, Ivan moldovean, ucrainenii? Mai vor și arabi, chinezi, filipinezi, tailandezi vietnamazi și orcine are 100 000
    de euro să le fie stâpâni? Au uitat rugaciunea “…și ne ocrotește de venire altor neamuri asupra noastră și de războilul cel dintre noi” ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.