Arestată în Rusia pentru spionaj în favoarea României

Carina Țurcan, membru al Consiliului de Administraţie al companiei Inter RAO, a fost reținută și acuzată de spionaj pentru România, relatează agenția Tass,  citată de stirileprotv.ro

Carina Țurcan a fost arestată fiind acuzată de spionaj în favoarea statului român au afirmat surse apropiate anchetei pentru TASS. “Este suspectată că a spionat pentru România”, au declarat sursele, fără a da mai multe detalii.

Anterior, TASS a scris că magistraţii instanţei din Lefortovo au acceptat cererea procurorilor ca Ţurcan să fie pusă sub arest preventiv. Curtea nu a comentat dosarul, acesta fiind etichetat drept “secret”.

Cariana Valerievna Ţurcan este născută în 1994, a studiat în Republica Moldova şi are un MBA în Spania.

Compania, cu afaceri în sectorul energetic, a anunţat că Ţurcan este în prezent în concediu. Avocaţii ei au cerut eliberarea, dar decizia va fi luată la o dată încă neprecizată. Ţurcan e acuzată de spionaj, infracţiune care poate fi pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare. Arestul preventiv se încheie pe 13 august, conform TASS.

Inter Rao deţine, printre altele, cea mai mare centrală termoelectrică din Republica Moldova, la Cuciurgan. În deceniul trecut, Inter RAO a furnizat energie electrică inclusiv României.

Potrivit Kommersant, Ţurcan ar fi colaborat cu oameni de afaceri despre care se spune că ar avea legături cu serviciile de informaţii din România.

Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. Si uite asa Romania a ajuns sa lupte cot la cot cu marile puteri pentru suprematia asupra planetei.Nu e rau.

  2. Aceste cuvinte ne doare! Spionaj in 2018 in Rusia e un alt fel de a spune ca s-a anturat nepermis si/sau a filmat prea puțin.

  3. Ce spionaj a facut la cea mai invechita tehnica energetica din lume? Sa pune si SRI mana pe vreo 2-3 „jurnalisti”la Sputnik.md, sa sa ii dea la schimb !Pe unul il aduc eu legat….:)))

    • Rusii niciodata nu exagereaza cand vine vorba de apararea lor. Insa nu asta e problema. Ceea ce pe mine ma nedumereste este cum o moldoveanca de 25 de ani a ajuns sa detina o functie asa de importanta. Prin ce metode a ajuns unde a ajuns? Cand a dobandit ea toata experienta de munca necesara?

    • pentru Chestiunea… Carina este nascuta in 74 nu in 94 … A bagat redactorul degetul gresit…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.