Nu a fost preşedintele meu, dar aşa îi spunea unul dintre intelectualii lui cu care eram foarte bun amic într-o vreme. Acum nu ne mai sunăm nici de două ori pe an, altădată ne sunam de două ori pe zi. Adeziunea lui – pentru mine inexplicabilă – ne-a înstrăinat. Dar aşa se întâmplă cu amiciţiile şi politica. Despart oameni, rup prietenii, otrăvesc suflete. Pe vremea aia, 2005-2012, aşa îi spunea – „mon president”, cu puţină ironie, cu panaş. Cu intelectualii te poţi aştepta la orice schimbare de „mood”. Să nu o iei prea personal cu ei că faci piatră la rinichi sau îţi slăbeşte vederea. Trebuie trataţi ca nişte copii mari care refuză să îmbătrânească, se răsfaţă cu plăcere – au jucăriile lor de care nu se despart. Eu am altă imagine, dar, mă rog, acesta e un clişeu de succes care circulă.
Amicul meu bun acum preferă să nu îi aminteşti perioada respectivă. A şters zece ani cu buretele chiar dacă a lăsat în urmă nişte texte prin gazete care…! Oricum, nu vrea să îl integrezi pe lista cu „intelectualii lui Băsescu”. Chiar face caz de independenţa lui uitată vreme de 10 ani. Se enervează, taie conversaţia, îţi întoarce spatele. Aşa a reacţionat pe când mă aflam la coşniţă şi ne-am intersectat, la un praz, conopidă, gulie, mărar şi leuştean. Nu e singurul care ar dori să se uite adeziunea lui pasionată la şarmul lui Băsescu. Știu că a înghiţit destule, că a a trebuit să îşi calce pe inimă uneori pentru a rămâne fidel, disciplinat, în rânduri. S-a complăcut, aşa cum mi-a spus odată cu zăduf.
De fapta întrebarea mi-a apărut azi nu pentru că m-ar pasiona subiectul cu intelectualii lui Băsescu. Omul e supus greşelii. Mi-a venit pentru că azi este ziua aniversară a lui Băsescu şi m-am întrebat dacă vreunul dintre partizanii lui din anii de glorie îl va suna să îl felicite. Când era la Cotroceni aşa se întâmpla. Mulţi dădeau buluc la Palat să îşi arate fizicul şi să fie notaţi. Existau şi alte semne ale adoraţiei magice pe care o exercita, nu numai dinspre intelectuali. Veneau dinspre oameni de afaceri, o droaie de politicieni, gazetari etc., arondaţi cultului Băsescu. Care a fost sursa acestei adoraţii nu ştiu.
După ce Băsescu a plecat de la Cotroceni a optat să rămână pe câmpul de bătălie, nu a vrut să se retragă la pensie ca un bunic ce e, ca să se bucure de nepoţi. Are încă planuri legate de politică şi se visează prim-ministru. Speră să joace după 11 decembrie – cu micul lui partid – un rol decisiv în formarea majorităţii şi deci a guvernului. Dacă va reuşi să facă 5 puncte şi va veni cu aceste procentele lipsă la negocieri, Băsescu va pune condiţii grele. E un jucător redutabil, nu se va vinde ieftin. Va cere şefia la Palatul Victoria. Crede singur că el ar fi cel mai bun prim-ministru şi-şi doreşte cu ardoare postul.
Chestiunea e că nu se mai bucură de sprijinul dinainte. Intelectualii, oamenii de afaceri, politicienii fideli, gazetarii, şefii instituţiilor de forţă s-au risipit care încotro. Aerul din jurul lui s-a rarefiat, nu i se mai aduc osanale. Mulţi fideli l-au trădat, l-au părăsit şi fără eşafodajul pe care şi-a clădit puterea şi cultul nu cred să ajungă prea departe. Dar cu siguranţă „mon president Băsescu” – vorba amicului meu – este un „die hard”, are încă resurse.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.