
Din această sumă, 3.9 miliarde au fost destinate asigurării arenelor de antrenament şi stadioanelor pe care se vor disputa meciurile la CM, iar restul sumei merge spre acoperirea altor oportunităţi de afaceri care au legătură cu evenimentul.
Au fost acoperite o multitudine de riscuri, de la cele pe care şi le-a asumat, spre exemplu, o companie care a promis anumite produse gratis, în cazul în care o anumită echipă câştigă CM, până la cele problemele care apar în cazul în care un meci e întârziat sau chiar amânat.
„Dacă ceremonia de deschidere e întârziată, acest lucru va afecta televiziunile, care au vândut spaţiul publicitar pentru un anumit interval de timp. De asemenea, dacă din cauze similare, finala e întârziată, ar putea exista spectatori care să solicite înapoierea banilor pe care i-au plătit pe bilete”, a declarat un purtător de cuvânt al uneia dintre cele mai mari companii de asigurări din Anglia, pentru BBC.
Un factor important care nu a fost cuprins în aceste estimări este valoarea poliţelor de asigurare care revine fotbaliştilor, în caz de boală sau accidentare. Nu toţi fotbaliştii au fost asiguraţi cu aceeaşi sumă. Spre exemplu, în cazul unor jucători de top, valoarea poliţei de asigurare poate depăşi 40 de milioane de euro.
CM din 2010 se dispută pentru prima dată pe tărâm african, în Africa de Sud, între 11 iunie şi 11 iulie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.