Jucătoarea româncă de tenis Monica Niculescu, locul 70 WTA, a abandonat partida cu americanca Sloane Stephens, 12 WTA, la scorul de 6-7 (1), 6-3, 4-0, în turul al treilea al turneului de la Miami.
Monica, venită din calificări, a jucat foarte bine până după 3-3 în setul al doilea. Românca a suferit însă o accidentare la spate și a primit îngrijiri medicale în timpul meciului.
România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu de la Miami după retragerea lui Niculescu și înfrângerea Simonei Halep. Doar la dublu, mai continuă competiţia Halep şi Irina Begu.
La masculin, jucătorul Marius Copil, numărul 84 mondial, a fost eliminat, sâmbătă, în turul secund al turneului Masters de 1.000 de puncte de la Miami.
Tenismenul român a fost învins, cu scorul de 7-5, 6-3, de rusul Karen Khachanov, cap de serie numărul 32 şi locul 41 ATP, într-o oră şi 16 minute de joc.