Moș Ion, sau despre monumentul veteranului necunoscut

Săptămîna asta vroiam să scriu – în răspăr cu clasica revărsare publică de sirop cleios, cu iz pseudo-creștin – despre un vedet al ortodoxiei de vitrină sclipitoare. Textul meu de păgîn ateu era ca și scris, cînd am auzit la radio, în bucătărie, că tocmai s-a sărbătorit ziua veteranilor. Și mi-am adus aminte, nu știu de ce, de moș Ion, scrie Lucian Postu, în 7iasi.

Moș Ion era cel mai mic dintre unchii tatei. Mititel de statură ( jiosuț, cum sî zîci la noi ), mai mereu vesel, cu o figură zîmbitoare și șotioasă. Era chișcăreț la vorbă, dar nu răutăcios cu noi, copiii., cum sînt mulți adulți de la țară, pentru care luatul copchiilor pisti chicior e ceva firesc.Tîrziu am înțeles, eu și frații mei, că moș Ion ne-a fost un fel de bunic neoficial, după ce bunicul din partea mamei s-a dus, înainte să aibă 60 de ani.

Știam că moș Ion fusese prizonier ,, la ruși ,, și că venise tîrziu din prizonierat. Dar mai multe am aflat, după ce moș Ion s-a dus și el, de la una dintre fiicele lui, care mi-e și nașă. Dispărut pe front de ani de zile, fără vreo veste despre el, lui moș Ion i se făcuseră slujbe ca la mort. Mama lui, străbunica Marița, îl plîngea pe fiul ei cel mai mic și-l pomenea după obicei, trecîndu-l în pomelnicul celor duși.
Pînă într-o duminică, cînd ai lui erau la o nuntă, iar moș Ion, adică tînărul militar Postu I. Ion, a apărut din senin în fața neamurilor, slab, tras la față și cu haine ca vai de ele. După șapte sau nouă ani de la plecarea din sat. Cei mai mulți petrecuți în lagărele sovietice de prizonieri.

Evident, după 1990 statul romîn nu l-a umplut de onoruri sau de pensie pe veteranul Postu I. Ion. La fel cum s-a întîmplat cu alte mii de veterani ai ultimului război . Chit că acum fostul prizonier ,, la ruși ,, nu mai era considerat un element dușmănos, care luptase contra marelui prieten sovietic. Dar, ca mai mereu, regula e clară : mulți mor, mulți suferă, puțini cîștigă.

Am mai scris-o, repet : hai să terminăm cu ,, eroii din Afganistan ,, . Cu toată stima pentru acei militari, ei sînt doar niște angajați, care primesc salarii bune și pensii îndestulătoare, la vîrste cînd sînt în plină putere. Da, ei își riscă viața, dar au ales de bună voie să facă asta. Moș Ion și sutele de mii de moși Ioni n-au avut de ales. Li s-a pus arma în mînă și au plecat spre necunoscut . Spre moarte și suferință.

Nu, nu vreau să spun că toți cei care au luptat în ultimul război sînt niște eroi. Dar cît timp ne vom aminti de ei doar de formă, la cîte o festivitate, un lucru e clar : ei au murit și au suferit degeaba. Fiindcă pe moș Ion și pe sutele de mii de moși Ioni n-o să-i pomenească nimeni, de-adevăratelea, de ziua veteranilor. Niște purtători de uniformă cu pretenții de militari o să zică niște vorbe de carton. Niște purtători de costum cu pretenții de politicieni o să zică niște vorbe de carton putred, Și atît.

De pomenit, pe moș Ion o să-l pomenească, de Paștele Blajinilor, mătușa Constanța și nașa Cornelia. Și ceilalți care îl țin minte așa cum era. La fel cum o să-i pomenească viii lor pe morții de la Țiganca, Stalingrad, Cotul Donului, Budapesta sau Munții Tatra.

Asta va fi singura lor pomenire adevărată. Fiindcă statul pentru care au murit ori au trăit nu mai are nevoie de oasele lor. Decît doar ca să le fluture, din cînd în cînd, pe la tribune cleioase, năpădite de limbrici cu cravată.

Ei au fost buni doar cît au ținut în mînă o armă sau un mîner de plug. Acum, amintirea lor e dusă mai departe doar de viii lor, care îi pomenesc pe morții lor. Dincolo de asta e doar pustiul. Un Stalingrad moral și psihologic. Ca într-un război cu noi înșine, pe care îl pierdem de zeci de ani. Fără să înțelegem că după acest Stalingrad poate veni doar Hiroșima.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

4 Comentarii

  1. Eu unul, ma gandesc de multe ori la numitii „Ion”, necunoscuti mie, care cu credinta in Dumnezeu si-au dat viata pentru tara asta. Si ma incearca un sentiment amar, de deznadejde, cand imi dau uneori seama ca acesti romani au murit degeaba, atat timp cat vad, ca multi dintre semenii nostri nu dau decat un scuipat pe jertfa strabunilor. Patria noastra s-a cladit pe chinurile si pe sangele romanilor din toate timpurile, s-a ridicat cu sangele romanilor cazuti in Razboiul de Independenta, in Primul Razboi si in al Doilea Razboi, si cu durerea celor morti si torturati in inchisori. Acesti romani nu s-au lamentat, n-au fugit de moarte si nici de lupta si de durere. Ei au luptat cu credinta pentru tara si pentru copii lor. Ei n-au cutezat, in fata neamului si in fata lui Dumnezeu, sa spere intr-o viata mai buna pentru copii lor, fara ca ei insisi sa lupte si sa se jertfeasca.

  2. Eu unul, ma gandesc de multe ori la numitii „Ion”, necunoscuti mie, care cu credinta in Dumnezeu si-au dat viata pentru tara asta. Si ma incearca un sentiment amar, de deznadejde, cand imi dau uneori seama ca acesti romani au murit degeaba, atat timp cat vad, ca multi dintre semenii nostri nu dau decat un scuipat pe jertfa strabunilor. Patria noastra s-a cladit pe chinurile si pe sangele romanilor din toate timpurile, s-a ridicat cu sangele romanilor cazuti in Razboiul de Independenta, in Primul Razboi si in al Doilea Razboi, si cu durerea celor morti si torturati in inchisori. Acesti romani nu s-au lamentat, n-au fugit de moarte si nici de lupta si de durere. Ei au luptat cu credinta pentru tara si pentru copii lor. Ei n-au cutezat, in fata neamului si in fata lui Dumnezeu, sa spere intr-o viata mai buna pentru copiii lor, fara ca ei insisi sa lupte si sa se jertfeasca.

  3. Multumesc, domnule Lucian Postu, pentru maiestria, harul Dumnezeiesc si talentul jurnalistic pe care le puneti in slujba noastra a profanilor de pe forumul Cotidianului, ca sa intelegem pe deplin care pot fi limitele nimicniciei umane dar si nobletea si Dumnezeirea astrala a Inaltimii ametitoare a simplitatii si bunatatii umane. Va asigur domnule Lucian ca o sa-l pomenesc pe Mos Ion, ascendentul dumneavoastra ilustru, la intalnirea astrala de Sfintele Paste cu intreaga mea familie, copii, nurori, nepoti,cuscri, prieteni, de la Neptun. Multumesc din suflet si domnului (R.C.)!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.