Moscova este gata să discute cu viitorul preşedinte al Ucrainei şi nu are nevoie de mediere occidentală pentru asta, a anunţat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Lavrov a spus că Moscova a luat la cunoştinţă declaraţiile lui Petro Poroşenko despre importanţa normalizării relaţiilor cu Rusia şi necesitatea stabilirii unui dialog cu regiunile estice ale Ucrainei, acolo unde insurgenţii proruşi au preluat controlul.
“Suntem gata pentru un dialog cu reprezentanţii Kievului, cu Petro Poroşenko”, a spus Lavrov. “Nu avem nevoie de intermediari”, a spus ministrul rus, cu referire la o posibila implicare a SUA şi UE.
După numărarea a peste 60% din voturi, Poroşenko a obţinut 54% din voturi, urmat de Iulia Timoşenko, cu doar 13%.
“Rusia este vecinul nostru şi fără Rusia ar fi foarte greu sau aproape imposibil să vorbim despre securitate în întrega regiune sau poate în întreaga lume”, a spus Poroşenko după închiderea urmelor, în seara de duminică, 25 mai.
Preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko şi-a arătat intenţia de a se întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, imediat dupa ceremonia de învestire a sa în funcţie.